Sanatatea si Siguranta
Grijile Angajatorului
Care este legislația relevantă privind protecția sănătății și securității lucrătorilor la locul de muncă?
Legislația relevantă este Codul Muncii din Moldova și Legea nr. 186/2008 privind securitatea și sănătatea în muncă.
Ce tip de protecție se acordă lucrătorilor și ce măsuri trebuie să ia angajatorul pentru a asigura sănătatea și securitatea la locul de muncă?
Conform Codului Muncii, angajatorul are obligația de a asigura angajaților condiții de muncă corespunzătoare cerințelor de securitate și sănătate la locul de muncă, echipamente, unelte, documentație tehnică și alte mijloace necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu.
În conformitate cu Legea privind securitatea și sănătatea în muncă, angajatorii sunt pe deplin responsabili pentru asigurarea securității și sănătății angajaților în toate aspectele legate de muncă, chiar și atunci când externalizează serviciile de protecție și prevenire. Aceștia trebuie să pună în aplicare reglementările relevante în materie de securitate și sănătate în muncă (SSM) adaptate domeniului lor de activitate, să adapteze politicile interne în cazul în care nu există standarde naționale și să ia măsuri proactive, cum ar fi prevenirea riscurilor, formarea angajaților și furnizarea de instrumente adecvate. Aceste măsuri trebuie să evolueze odată cu schimbarea condițiilor și să respecte principiile generale de prevenire:
- evitarea și evaluarea riscurilor,
- atenuarea pericolelor la sursă, adaptarea muncii la nevoile individuale (inclusiv pentru persoanele cu dizabilități),
- ținerea pasului cu progresul tehnic și acordarea priorității protecției colective față de măsurile individuale.
Angajatorii sunt obligați să evalueze riscurile la locul de muncă atunci când aleg echipamente, substanțe și metode de lucru, asigurându-se că măsurile de siguranță sunt adaptate pentru a proteja sănătatea lucrătorilor. Aceștia trebuie să consulte angajații atunci când introduc noi tehnologii și, în cazul locurilor de muncă comune, să coopereze și să coordoneze acțiunile de siguranță cu alți angajatori. Angajatorii trebuie să desemneze lucrători instruiți pentru a supraveghea prevenirea riscurilor profesionale, asigurându-se că aceștia dispun de suficient timp și resurse, fără a-i dezavantaja. În cazul în care resursele interne sunt insuficiente, trebuie angajate servicii externe acreditate, care trebuie informate cu privire la pericolele la locul de muncă.
În cazuri de pericol grav și imediat, angajatorii trebuie să stabilească și să mențină proceduri de urgență, inclusiv prim ajutor, stingerea incendiilor și evacuarea, asigurându-se că lucrătorii sunt pe deplin informați și pot opri lucrul sau părăsi zonele periculoase fără teama de represalii. Angajatorii trebuie, de asemenea, să documenteze accidentele la locul de muncă, să pună în aplicare planuri de prevenire, să ofere instruire în materie de siguranță și controale medicale periodice și să echipeze toți lucrătorii cu instrumente de siguranță.
În plus, angajatorii trebuie să informeze pe deplin lucrătorii și reprezentanții acestora cu privire la riscurile profesionale și măsurile de prevenire, permițându-le accesul la evaluările de risc și la registrele de accidente. Lucrătorii și reprezentanții acestora trebuie să fie consultați cu privire la toate deciziile importante în materie de siguranță și să beneficieze de timp liber plătit și de resurse pentru a-și îndeplini rolurile în mod eficient, contribuind la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai receptiv. Pentru a pune în aplicare obligațiile de consultare a lucrătorilor și de schimb de informații, angajatorul trebuie să înființeze un comitet pentru sănătate și siguranță la locul de muncă. Acest comitet trebuie să includă un număr egal de reprezentanți ai angajatorului și ai lucrătorilor.
În plus, legea impune statului să acorde prioritate protecției vieții, sănătății și integrității fizice a angajaților prin emiterea și aplicarea de reglementări în materie de securitate și sănătate în muncă, coordonarea activităților relevante, supravegherea respectării acestora și asigurarea asigurării sociale obligatorii pentru accidentele și bolile profesionale. De asemenea, legea promovează cercetarea, educația, supravegherea publică, cooperarea internațională și furnizarea de măsuri de protecție pe cheltuiala angajatorului. Politica este elaborată în consultare cu angajatorii și sindicatele, iar punerea sa în aplicare este coordonată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Legea 194/2025 extinde obligațiile angajatorului în materie de siguranță. Acesta este acum responsabil de menținerea unei politici interne împotriva hărțuirii, de gestionarea unui proces structurat de reclamații și de asigurarea formării periodice a personalului cu privire la aceste standarde.
Legea impune angajatorilor să protejeze sănătatea și siguranța lucrătorilor?
În conformitate cu Codul muncii și Legea nr. 186/2008, angajatorii au obligația legală strictă de a asigura siguranța și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă. Aceștia trebuie să ia toate măsurile preventive necesare pentru a elimina riscurile și a adapta condițiile de muncă la nevoile lucrătorilor.
În situații excepționale care prezintă riscuri pentru siguranță și sănătate (de exemplu, situații de urgență, război, crize de sănătate publică), angajatorii pot repartiza temporar angajații să lucreze de acasă sau de la distanță, fără a modifica contractul de muncă.
Sursa: §10, 73 și 222 din Codul Muncii din Moldova 2003, modificat ultima dată în 2025; §9-16 din Legea nr. 186/2008 privind securitatea și sănătatea în muncă, modificată ultima dată în 2024
Protectia Neconditionata
Care este legislația relevantă privind furnizarea de echipamente de protecție individuală (EPI) de către angajator către lucrător?
Legea nr. 186/2008 privind securitatea și sănătatea în muncă reglementează obligațiile angajatorului în ceea ce privește furnizarea de EIP.
Angajatorii sunt obligați să furnizeze EIP lucrătorilor în mod gratuit?
Angajatorul este responsabil de furnizarea către lucrători, inclusiv celor care lucrează de la distanță, a echipamentelor de lucru sigure și adecvate, inclusiv a echipamentelor individuale de protecție (EIP), fără costuri. Angajatorul are, de asemenea, obligația de a se asigura că echipamentele sunt menținute în stare bună și înlocuite dacă sunt deteriorate sau își pierd calitățile de protecție.
Angajatorul trebuie, de asemenea, să furnizeze instrumentele, dispozitivele de asistență și noile tehnologii necesare pentru a sprijini angajații cu dizabilități în menținerea locurilor de muncă. În plus, angajatorul trebuie să asigure condiții igienice adecvate la locul de muncă și să evalueze riscurile profesionale, în special atunci când selectează echipamente de lucru, produse chimice și organizează spațiile de lucru. Acesta trebuie să pună în aplicare măsuri de protecție, să asigure funcționarea corespunzătoare a sistemelor de siguranță și să instaleze echipamentele necesare pentru captarea, reținerea și neutralizarea substanțelor nocive în timpul proceselor de lucru.
Legea prevede ca lucrătorilor să li se furnizeze echipamente de protecție gratuite și să se ia alte măsuri de protecție fără niciun cost pentru aceștia?
Legea prevede în mod explicit că toate măsurile de sănătate și securitate în muncă, inclusiv furnizarea de EIP, trebuie să fie gratuite pentru lucrători. Angajatorul suportă integral toate cheltuielile legate de protecție, inclusiv echipamente, instruire, măsuri de siguranță și acțiuni preventive.
Sursa: §222 din Codul Muncii din Moldova 2003, modificat ultima dată în 2025; §10, 12, 13 și 20 din Legea nr. 186/2008 privind securitatea și sănătatea în muncă, modificată ultima dată în 2024
Trainingul
Care este legislația relevantă privind furnizarea de formare de către angajator lucrătorului în materie de SSM?
Principala legislație care reglementează formarea profesională în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) în Moldova este Legea nr. 186/2008.
Ce tip de formare profesională se oferă lucrătorilor? Când se oferă această formare lucrătorilor (la începutul angajării, la schimbarea locului de muncă, a funcției etc.)?
În conformitate cu Legea nr. 186/2008, angajatorii trebuie să se asigure că fiecare lucrător, inclusiv lucrătorii la distanță, beneficiază de o formare teoretică și practică suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă.
Formarea trebuie asigurată la momentul angajării, la schimbarea postului sau transferul, la introducerea de echipamente sau tehnologii noi și la îndeplinirea de sarcini speciale. De asemenea, aceasta trebuie adaptată la riscurile în evoluție și asigurată periodic: la fiecare 6 luni pentru lucrători și la fiecare 12 luni pentru funcționarii administrativi. Managerii, specialiștii și reprezentanții lucrătorilor trebuie să urmeze cursuri de formare la numire și cel puțin o dată la 36 de luni, în timp ce lucrătorii desemnați și managerii de unitate trebuie să urmeze cursuri de formare o dată la 60 de luni sau mai devreme dacă apar noi riscuri, se modifică legislația sau au loc accidente.
Dacă angajatorul nu dispune de resurse interne, trebuie angajate servicii externe acreditate. Instruirea trebuie să se desfășoare în timpul programului de lucru, iar costul acesteia trebuie acoperit integral de angajator.
Legea impune angajatorului să instruiască lucrătorii în materie de sănătate și siguranță?
Angajatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor la locul de muncă, inclusiv prevenirea riscurilor, instruirea și furnizarea resurselor necesare. Lucrătorii desemnați trebuie să urmeze cursuri de instruire în domeniul securității și să dispună de instrumentele adecvate pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor și evacuarea. Numărul lucrătorilor instruiți și echipamentele disponibile trebuie să fie corelate cu dimensiunea și riscurile locului de muncă. În plus, angajatorul trebuie să furnizeze materiale precum afișe, ghiduri și filme pentru informarea și instruirea tuturor lucrătorilor, inclusiv a celor care lucrează la distanță.
Sursa: §42.1(d) și 222 din Codul muncii din Moldova 2003, modificat ultima dată în 2025; §10-13, 17 și 20 din Legea nr. 186/2008 privind securitatea și sănătatea în muncă, modificată ultima dată în 2024
Sistemul de inspecția muncii
Controlul de stat asupra aplicării legilor privind securitatea și sănătatea în muncă este exercitat de Inspectoratul de Stat al Muncii, în conformitate cu Legea nr. 131/2012 și Legea nr. 140/2001.
Cum funcționează sistemul de inspecție a muncii în țară? (Structura organizațională, personal, domeniul de aplicare al inspecției muncii)
Lucrătorii, inclusiv cei care desfășoară activități la distanță, și reprezentanții acestora au dreptul de a face apel la inspectorii de muncă dacă măsurile luate de angajator sunt considerate inadecvate și trebuie să li se permită să-și prezinte observațiile în timpul inspecțiilor.
Inspectoratul de Stat pentru Muncă supraveghează și controlează în primul rând respectarea legislației muncii, a cerințelor de sănătate și securitate în muncă și a altor acte normative care conțin norme de drept al muncii.
Această autoritate administrativă funcționează în cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și este responsabilă de asigurarea respectării reglementărilor în materie de muncă, a standardelor de securitate în muncă și a termenilor acordurilor colective și contractelor colective de muncă în toate unitățile, inclusiv angajatorii individuali și autoritățile publice.
Serviciile specializate din cadrul Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informații și Securitate, Serviciului de Protecție și Pază a Statului, Administrației Penitenciare Naționale și Centrului Național Anticorupție efectuează inspecții de muncă exclusiv în cadrul structurilor subordonate acestora. Organizarea și funcționarea Inspectoratului de Stat pentru Muncă sunt reglementate de Guvern. Principalele competențe ale inspectorilor de muncă includ:
- Acces liber la toate locurile de muncă, instalațiile, birourile și șantierele unde se desfășoară activități, fie ele publice sau private, inclusiv locurile de muncă la distanță (locuri de telemuncă), dacă acestea au legătură cu securitatea și sănătatea în muncă.
- Examinarea documentelor referitoare la relațiile de muncă, salarii, programul de lucru, contracte, măsuri de securitate în muncă, registre de accidente și orice alte înregistrări necesare pentru verificarea conformității.
- Intervievarea lucrătorilor și a angajatorilor în mod independent și confidențial, fără prezența sau interferența conducerii.
- Emiterea de instrucțiuni obligatorii de conformitate, solicitând angajatorilor să corecteze încălcările în termenele specificate.
- Să ordoneze suspendarea activității sau închiderea unei unități/secții în cazurile în care există o amenințare iminentă la adresa vieții, sănătății sau siguranței lucrătorilor.
- Să propună sancțiuni administrative, cum ar fi amenzi, împotriva angajatorilor care încalcă legile privind munca, siguranța și sănătatea.
- Să investigheze accidentele de muncă și bolile profesionale, să stabilească cauzele și să solicite măsuri corective.
- Confidențialitate: Inspectorii de muncă sunt obligați să protejeze identitatea oricărui lucrător care depune o plângere și să nu divulge informații care ar putea să-l expună.
În cazurile în care încălcările normelor de sănătate și securitate în muncă sunt identificate în scris de către șeful unității, un lucrător desemnat, un serviciu intern sau extern de protecție și prevenire sau Inspectoratul de Stat al Muncii și dacă aceste încălcări au consecințe grave, cum ar fi accidente de muncă, sau prezintă un pericol real și iminent, se iau măsuri de executare. În plus, sindicatele au dreptul de a înființa propriile inspectorate de muncă și de a numi reprezentanți pentru protecția muncii, care funcționează în conformitate cu reglementările aprobate de organismele sindicale naționale de ramură sau naționale interramuri.
Sursa: § 211, 371, 372 și 386 din Codul muncii din Moldova din 2003, modificat ultima dată în 2025; §7 și 15 din Legea nr. 186/2008 privind securitatea și sănătatea în muncă, modificată ultima dată în 20241; Legea nr. 140/2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii, modificată ultima dată în 2025
Grijile Angajatorului
Care este legislația relevantă privind protecția sănătății și securității lucrătorilor la locul de muncă?
Legislația relevantă este Codul Muncii din Moldova și Legea nr. 186/2008 privind securitatea și sănătatea în muncă.
Ce tip de protecție se acordă lucrătorilor și ce măsuri trebuie să ia angajatorul pentru a asigura sănătatea și securitatea la locul de muncă?
Conform Codului Muncii, angajatorul are obligația de a asigura angajaților condiții de muncă corespunzătoare cerințelor de securitate și sănătate la locul de muncă, echipamente, unelte, documentație tehnică și alte mijloace necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu.
În conformitate cu Legea privind securitatea și sănătatea în muncă, angajatorii sunt pe deplin responsabili pentru asigurarea securității și sănătății angajaților în toate aspectele legate de muncă, chiar și atunci când externalizează serviciile de protecție și prevenire. Aceștia trebuie să pună în aplicare reglementările relevante în materie de securitate și sănătate în muncă (SSM) adaptate domeniului lor de activitate, să adapteze politicile interne în cazul în care nu există standarde naționale și să ia măsuri proactive, cum ar fi prevenirea riscurilor, formarea angajaților și furnizarea de instrumente adecvate. Aceste măsuri trebuie să evolueze odată cu schimbarea condițiilor și să respecte principiile generale de prevenire:
- evitarea și evaluarea riscurilor,
- atenuarea pericolelor la sursă, adaptarea muncii la nevoile individuale (inclusiv pentru persoanele cu dizabilități),
- ținerea pasului cu progresul tehnic și acordarea priorității protecției colective față de măsurile individuale.
Angajatorii sunt obligați să evalueze riscurile la locul de muncă atunci când aleg echipamente, substanțe și metode de lucru, asigurându-se că măsurile de siguranță sunt adaptate pentru a proteja sănătatea lucrătorilor. Aceștia trebuie să consulte angajații atunci când introduc noi tehnologii și, în cazul locurilor de muncă comune, să coopereze și să coordoneze acțiunile de siguranță cu alți angajatori. Angajatorii trebuie să desemneze lucrători instruiți pentru a supraveghea prevenirea riscurilor profesionale, asigurându-se că aceștia dispun de suficient timp și resurse, fără a-i dezavantaja. În cazul în care resursele interne sunt insuficiente, trebuie angajate servicii externe acreditate, care trebuie informate cu privire la pericolele la locul de muncă.
În cazuri de pericol grav și imediat, angajatorii trebuie să stabilească și să mențină proceduri de urgență, inclusiv prim ajutor, stingerea incendiilor și evacuarea, asigurându-se că lucrătorii sunt pe deplin informați și pot opri lucrul sau părăsi zonele periculoase fără teama de represalii. Angajatorii trebuie, de asemenea, să documenteze accidentele la locul de muncă, să pună în aplicare planuri de prevenire, să ofere instruire în materie de siguranță și controale medicale periodice și să echipeze toți lucrătorii cu instrumente de siguranță.
În plus, angajatorii trebuie să informeze pe deplin lucrătorii și reprezentanții acestora cu privire la riscurile profesionale și măsurile de prevenire, permițându-le accesul la evaluările de risc și la registrele de accidente. Lucrătorii și reprezentanții acestora trebuie să fie consultați cu privire la toate deciziile importante în materie de siguranță și să beneficieze de timp liber plătit și de resurse pentru a-și îndeplini rolurile în mod eficient, contribuind la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai receptiv. Pentru a pune în aplicare obligațiile de consultare a lucrătorilor și de schimb de informații, angajatorul trebuie să înființeze un comitet pentru sănătate și siguranță la locul de muncă. Acest comitet trebuie să includă un număr egal de reprezentanți ai angajatorului și ai lucrătorilor.
În plus, legea impune statului să acorde prioritate protecției vieții, sănătății și integrității fizice a angajaților prin emiterea și aplicarea de reglementări în materie de securitate și sănătate în muncă, coordonarea activităților relevante, supravegherea respectării acestora și asigurarea asigurării sociale obligatorii pentru accidentele și bolile profesionale. De asemenea, legea promovează cercetarea, educația, supravegherea publică, cooperarea internațională și furnizarea de măsuri de protecție pe cheltuiala angajatorului. Politica este elaborată în consultare cu angajatorii și sindicatele, iar punerea sa în aplicare este coordonată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Legea 194/2025 extinde obligațiile angajatorului în materie de siguranță. Acesta este acum responsabil de menținerea unei politici interne împotriva hărțuirii, de gestionarea unui proces structurat de reclamații și de asigurarea formării periodice a personalului cu privire la aceste standarde.
Legea impune angajatorilor să protejeze sănătatea și siguranța lucrătorilor?
În conformitate cu Codul muncii și Legea nr. 186/2008, angajatorii au obligația legală strictă de a asigura siguranța și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă. Aceștia trebuie să ia toate măsurile preventive necesare pentru a elimina riscurile și a adapta condițiile de muncă la nevoile lucrătorilor.
În situații excepționale care prezintă riscuri pentru siguranță și sănătate (de exemplu, situații de urgență, război, crize de sănătate publică), angajatorii pot repartiza temporar angajații să lucreze de acasă sau de la distanță, fără a modifica contractul de muncă.
Sursa: §10, 73 și 222 din Codul Muncii din Moldova 2003, modificat ultima dată în 2025; §9-16 din Legea nr. 186/2008 privind securitatea și sănătatea în muncă, modificată ultima dată în 2024
Protectia Neconditionata
Care este legislația relevantă privind furnizarea de echipamente de protecție individuală (EPI) de către angajator către lucrător?
Legea nr. 186/2008 privind securitatea și sănătatea în muncă reglementează obligațiile angajatorului în ceea ce privește furnizarea de EIP.
Angajatorii sunt obligați să furnizeze EIP lucrătorilor în mod gratuit?
Angajatorul este responsabil de furnizarea către lucrători, inclusiv celor care lucrează de la distanță, a echipamentelor de lucru sigure și adecvate, inclusiv a echipamentelor individuale de protecție (EIP), fără costuri. Angajatorul are, de asemenea, obligația de a se asigura că echipamentele sunt menținute în stare bună și înlocuite dacă sunt deteriorate sau își pierd calitățile de protecție.
Angajatorul trebuie, de asemenea, să furnizeze instrumentele, dispozitivele de asistență și noile tehnologii necesare pentru a sprijini angajații cu dizabilități în menținerea locurilor de muncă. În plus, angajatorul trebuie să asigure condiții igienice adecvate la locul de muncă și să evalueze riscurile profesionale, în special atunci când selectează echipamente de lucru, produse chimice și organizează spațiile de lucru. Acesta trebuie să pună în aplicare măsuri de protecție, să asigure funcționarea corespunzătoare a sistemelor de siguranță și să instaleze echipamentele necesare pentru captarea, reținerea și neutralizarea substanțelor nocive în timpul proceselor de lucru.
Legea prevede ca lucrătorilor să li se furnizeze echipamente de protecție gratuite și să se ia alte măsuri de protecție fără niciun cost pentru aceștia?
Legea prevede în mod explicit că toate măsurile de sănătate și securitate în muncă, inclusiv furnizarea de EIP, trebuie să fie gratuite pentru lucrători. Angajatorul suportă integral toate cheltuielile legate de protecție, inclusiv echipamente, instruire, măsuri de siguranță și acțiuni preventive.
Sursa: §222 din Codul Muncii din Moldova 2003, modificat ultima dată în 2025; §10, 12, 13 și 20 din Legea nr. 186/2008 privind securitatea și sănătatea în muncă, modificată ultima dată în 2024
Trainingul
Care este legislația relevantă privind furnizarea de formare de către angajator lucrătorului în materie de SSM?
Principala legislație care reglementează formarea profesională în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) în Moldova este Legea nr. 186/2008.
Ce tip de formare profesională se oferă lucrătorilor? Când se oferă această formare lucrătorilor (la începutul angajării, la schimbarea locului de muncă, a funcției etc.)?
În conformitate cu Legea nr. 186/2008, angajatorii trebuie să se asigure că fiecare lucrător, inclusiv lucrătorii la distanță, beneficiază de o formare teoretică și practică suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă.
Formarea trebuie asigurată la momentul angajării, la schimbarea postului sau transferul, la introducerea de echipamente sau tehnologii noi și la îndeplinirea de sarcini speciale. De asemenea, aceasta trebuie adaptată la riscurile în evoluție și asigurată periodic: la fiecare 6 luni pentru lucrători și la fiecare 12 luni pentru funcționarii administrativi. Managerii, specialiștii și reprezentanții lucrătorilor trebuie să urmeze cursuri de formare la numire și cel puțin o dată la 36 de luni, în timp ce lucrătorii desemnați și managerii de unitate trebuie să urmeze cursuri de formare o dată la 60 de luni sau mai devreme dacă apar noi riscuri, se modifică legislația sau au loc accidente.
Dacă angajatorul nu dispune de resurse interne, trebuie angajate servicii externe acreditate. Instruirea trebuie să se desfășoare în timpul programului de lucru, iar costul acesteia trebuie acoperit integral de angajator.
Legea impune angajatorului să instruiască lucrătorii în materie de sănătate și siguranță?
Angajatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor la locul de muncă, inclusiv prevenirea riscurilor, instruirea și furnizarea resurselor necesare. Lucrătorii desemnați trebuie să urmeze cursuri de instruire în domeniul securității și să dispună de instrumentele adecvate pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor și evacuarea. Numărul lucrătorilor instruiți și echipamentele disponibile trebuie să fie corelate cu dimensiunea și riscurile locului de muncă. În plus, angajatorul trebuie să furnizeze materiale precum afișe, ghiduri și filme pentru informarea și instruirea tuturor lucrătorilor, inclusiv a celor care lucrează la distanță.
Sursa: §42.1(d) și 222 din Codul muncii din Moldova 2003, modificat ultima dată în 2025; §10-13, 17 și 20 din Legea nr. 186/2008 privind securitatea și sănătatea în muncă, modificată ultima dată în 2024
Sistemul de inspecția muncii
Controlul de stat asupra aplicării legilor privind securitatea și sănătatea în muncă este exercitat de Inspectoratul de Stat al Muncii, în conformitate cu Legea nr. 131/2012 și Legea nr. 140/2001.
Cum funcționează sistemul de inspecție a muncii în țară? (Structura organizațională, personal, domeniul de aplicare al inspecției muncii)
Lucrătorii, inclusiv cei care desfășoară activități la distanță, și reprezentanții acestora au dreptul de a face apel la inspectorii de muncă dacă măsurile luate de angajator sunt considerate inadecvate și trebuie să li se permită să-și prezinte observațiile în timpul inspecțiilor.
Inspectoratul de Stat pentru Muncă supraveghează și controlează în primul rând respectarea legislației muncii, a cerințelor de sănătate și securitate în muncă și a altor acte normative care conțin norme de drept al muncii.
Această autoritate administrativă funcționează în cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și este responsabilă de asigurarea respectării reglementărilor în materie de muncă, a standardelor de securitate în muncă și a termenilor acordurilor colective și contractelor colective de muncă în toate unitățile, inclusiv angajatorii individuali și autoritățile publice.
Serviciile specializate din cadrul Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informații și Securitate, Serviciului de Protecție și Pază a Statului, Administrației Penitenciare Naționale și Centrului Național Anticorupție efectuează inspecții de muncă exclusiv în cadrul structurilor subordonate acestora. Organizarea și funcționarea Inspectoratului de Stat pentru Muncă sunt reglementate de Guvern. Principalele competențe ale inspectorilor de muncă includ:
- Acces liber la toate locurile de muncă, instalațiile, birourile și șantierele unde se desfășoară activități, fie ele publice sau private, inclusiv locurile de muncă la distanță (locuri de telemuncă), dacă acestea au legătură cu securitatea și sănătatea în muncă.
- Examinarea documentelor referitoare la relațiile de muncă, salarii, programul de lucru, contracte, măsuri de securitate în muncă, registre de accidente și orice alte înregistrări necesare pentru verificarea conformității.
- Intervievarea lucrătorilor și a angajatorilor în mod independent și confidențial, fără prezența sau interferența conducerii.
- Emiterea de instrucțiuni obligatorii de conformitate, solicitând angajatorilor să corecteze încălcările în termenele specificate.
- Să ordoneze suspendarea activității sau închiderea unei unități/secții în cazurile în care există o amenințare iminentă la adresa vieții, sănătății sau siguranței lucrătorilor.
- Să propună sancțiuni administrative, cum ar fi amenzi, împotriva angajatorilor care încalcă legile privind munca, siguranța și sănătatea.
- Să investigheze accidentele de muncă și bolile profesionale, să stabilească cauzele și să solicite măsuri corective.
- Confidențialitate: Inspectorii de muncă sunt obligați să protejeze identitatea oricărui lucrător care depune o plângere și să nu divulge informații care ar putea să-l expună.
În cazurile în care încălcările normelor de sănătate și securitate în muncă sunt identificate în scris de către șeful unității, un lucrător desemnat, un serviciu intern sau extern de protecție și prevenire sau Inspectoratul de Stat al Muncii și dacă aceste încălcări au consecințe grave, cum ar fi accidente de muncă, sau prezintă un pericol real și iminent, se iau măsuri de executare. În plus, sindicatele au dreptul de a înființa propriile inspectorate de muncă și de a numi reprezentanți pentru protecția muncii, care funcționează în conformitate cu reglementările aprobate de organismele sindicale naționale de ramură sau naționale interramuri.
Sursa: § 211, 371, 372 și 386 din Codul muncii din Moldova din 2003, modificat ultima dată în 2025; §7 și 15 din Legea nr. 186/2008 privind securitatea și sănătatea în muncă, modificată ultima dată în 20241; Legea nr. 140/2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii, modificată ultima dată în 2025
