Contracte Colective

CCM-nr.-685-28.04.2025_Construction sector

CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ NCHEIAT LA NIVELUL SECTORULUI DE NEGOCIERE COLECTIVĂ „SECTOR 25 - CONSTRUCȚII CIVILE ȘI INDUSTRIALE”

în temeiul Legii Dialogului Social nr 367/2022 (în cele ce urmează Legea 367/2022), între părțile contractante

A.Angajatorii: prin organizația patronală Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC), denumită în continuare „partea patronală”, cu sediul social în București, sect I, str. Alexandrina nr. 20-22. persoană juridică legal înființată prin Hotărârea definitivă nr. 15298/3/2007 a Secției a V-a Civilă a Tribunalului București, la data de 09.10.2007 și reprezentativă la nivelul sectorului de activitate “Construcții Civile și Industriale". în baza Sentinței Civile a Tribunalului București nr. 5/FED/13.02.2023

Și

B.Angajații: prin organizația sindicală Federația Generală a Sindicatelor FAMILIA (FGS), denumită în continuare „partea sindicală” cu sediul social în București. Intr. Biserica Doamnei nr. 3. Sector 3. persoană juridică legal înființată conform sentinței civile nr. 137/07.02.1990 pronunțată de Judecătoria sector 1. reprezentativă la nivelul sectorului de negociere colectivă ..Sector 25 - Construcții Civile și Industriale" în baza Sentinței Civile nr. 3/RZ/21.02.2024

Denumite generic „Părți” a intervenit următorul CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ LA SECTORIAL, denumit în continuare „Contract”:

Cap 1 - Dispoziții generale

Art.1.

(1)Părțile contractante recunosc și acceptă pe deplin că sunt egale și libere în și sunt îndreptățite conform legii să reprezinte Angajatorul, respectiv Angajații în negocierea Contractului la nivel de sector de negociere colectivă SECTOR 25 - CONSTRUCȚII CIVILE ȘI INDUSTRIALE.

(2)Negocierea colectivă la nivel sectorial este o obligație legală, conform Art 97 (1) din Legea 367/2022

Art.2.

(1)„Contractul" produce efecte pentru toți angajații/ lucrătorii încadrați în unitățile din Anexa 1 al căror cod CAEN principal de activitate aparține diviziunilor 41. 42, 43 corespunzătoare sectorului de negociere colectivă „Sector 25 - Construcții Civile și Industriale", membre ale organizațiilor patronale din FPSC și pentru toți angajații/ lucrătorii încadrați în unitățile membre FGS. în măsura în care angajatorii au dat curs invitației la negociere, formulată de partea patronală conform Art 107 (2) din Legea 367/2022.

(2)Prevederile „Contractului" reglementează raporturile de muncă generale dintre angajatori și angajați și stabilesc drepturile și obligațiile acestora. în condițiile prevăzute de lege, urmărind promovarea și apărarea intereselor părților, promovarea și garantarea unor relații de muncă echitabile, prevenirea sau limitarea conflictelor colective de muncă și asigurarea păcii sociale.

(3)„Contractul” asigură garanții minime pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, precum și a contractelor individuale de muncă. Acestea nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin prezentul „Contract”.

(4)În cazul în care unitățile menționate la alin (1) au încheiat contracte colective de muncă la nivel de unitate/ pe grup de unități cu prevederi inferioare prezentului ”Contract”. acestea își vor adapta respectivele prevederi cel puțin la nivelul acestuia.

(5)Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate se pot enunța/detalia/clarifica prevederi legale relevante pentru părți conform Codului Muncii și altor acte normative aplicabile, respectiv se pot introduce clauze/ prevederi care depășesc cadrul minimal al „Contractului”, în funcție de specificul activității și condițiile particulare ale fiecărei unități.

(6)„Contractul" include clauze specifice aplicabile fiecărei categorii de întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), definite conform Legii 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.

(7)Organizațiile patronale/ angajatorii care nu sunt semnatare/ semnatari ale/ai prezentului „Contract” pot adera ulterior la acesta. în baza unei solicitări scrise adresate părților semnatare.

(8)Salariații vor beneficia de prevederile prezentului Contract în cazul în care nu s-a încheiat un contract colectiv la nivel de unitate, urmare negocierilor colective inițiate în baza art 97 din Legea 367/2022. precum și în cazul expirării contractelor colective de muncă de la nivelul unităților.

Art.3.

(1)Prezentul „Contract" se încheie pe o perioadă de 24 de luni. începând cu data înregistrării lui la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, cu posibilitate de prelungire o singură dată, cu cel mult 12 luni.

(2)„Contractul” nu poate fi denunțat unilateral.

Art.4.

(1)Orice cerere de completare/ modificare a prezentului „Contract" intervenită pe parcursul executării lui. va face obiectul negocierii/ renegocierii între Părți.

(2)Modificarea/ completarea listei unităților care aplică „Contractul” nu reprezintă o modificare de contract și se face pe baza cererilor de aderarea, pe baza cărora partea patronală va notifica și va solicita Ministerului Muncii și Solidarității Sociale completare listei Anexă.

(3)Orice modificare a „Contractului” în sensul alin (1) se aduce la cunoștința organizațiilor patronale/ angajatorilor cărora li se aplică, până la momentul începerii negocierii/ renegocierii.

(4)Modificările aduse la „Contract” în urma negocierii/ renegocierii, altele decât cele de la alin (2) se consemnează într-un act adițional semnat de Părți.

(5)Ori de câte ori „Contractul" se modifică conform alin (1) contractele colective de muncă la nivel de unitate, precum și contractele individuale de muncă - dacă este cazul - vor fi modificate, pentru conformitate.

Art.5.

(1)„Contractul"nu poate conține prevederi contrare celor recunocute prin lege privind drepturile angajaților. Orice prevedere care poate să atragă diminuarea sau limitarea în orice fel a drepturilor conferite de lege angajaților este lovită de nulitate.

(2)Drepturile salariaților prevăzute în prezentul „Contract" nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale, care au fost negociate/ aplicate anterior prin contractele colective la nivel de unitate. în acest caz se vor aplica reglementările mai favorabile salariaților, cu excepția celor dispuse în mod expres prin acte normative.

(3)în situațiile în care. în privința drepturilor ce decurg din prezentul „Contract" intervin reglementări legale mai favorabile, acestea vor face parte de drept din contractul colectiv de muncă aplicabil.

Cap 2 - Definiții

Art.6. Definiții

(1)Termenii si expresiile utilizate au urmatoarele semnificatii:

a.întreprindere - entitatea privata care desfasoara o activitate economica;

b.angajator - persoană fizică, persoană juridică sau persoană fizică autorizată care angajează forță de muncă, potrivit legii, pe bază de contract individual de muncă ori raport de serviciu;

c.angajat - persoana fizica, parte a unui contract individual de munca, care prestează munca pentru si sub autoritatea unui angajator si beneficiaza de drepturile prevazute de legea romana, precum si de contractele de munca;

d.reprezentantare sindicală/ reprezentanți sindicali - reprezentanții organizațiilor sindicale sau, în cazul în care nu există sindicat, persoanele alese și mandatate să reprezinte angajații, conform legislației muncii

e.informare - transmiterea de date de catre angajator catre reprezentantii angajatilor, pentru a le permite sa se familiarizeze cu problematica dezbaterii si sa o examineze in cunostinta de cauza;

f.consultare - schimbul de pareri si stabilirea unui dialog intre angajator si reprezentantii sindicali, așa cum sunt definiți la lit d).

(2)Alți termeni și expresii care nu figurează explicit la alin (l) vor fi interpretați conform legislației în vigoare.

Cap 3 - Prevederi specifice sectorului de negociere colectivă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate/ contractul individual de muncă

Art.7. Prevederi generale

(1)Dacă se negociază încheierea unui Contract colectiv de muncă la nivel de unitate care respectă prevederile Art 2 (4)- (5) va sta la baza contractului individual de muncă pentru angajații/ lucrătorii din unitate, care va respecta modelul-cadru aprobat prin Ordinul 2171/ 2022, respectiv a actelor normative aplicabile la un moment dat

(2)Angajarea salariaților se face în condițiile stabilite de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil, pe baza criteriilor stabilite de fiecare angajator legate în principal de aptitudinile și competențele profesionale și personale ale viitorului angajat, așa cum sunt stabilite în Regulamentul intern.

(3)Contractul individual de muncă va include clauzele/ prevederile negociate de Părți prin prezentul „Contract"/ contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv în aplicarea acestor clauze se va ține cont de mențiunile de mai jos, de natură să stabilească prevederi specifice față de cele stipulate în Legea 53/2003 - Codul muncii.

Art.8. Obiectul contractului

(1) Obiectul contractului individual de muncă constă în prestarea muncii de către o persoană fizică, denumită Salariat pentru și sub autoritatea Angajatorului, în schimbul unei remunerații denumite salariu.

Art.9. Durata contractului

(1)Contractul individual de muncă se încheie pe durată nedeterminată.

(2)Contractul individual de muncă se poate încheia și pe durată determinată, pentru o perioadă ce nu poate depăși 36 de luni, cu respectarea condițiilor de la Art 82 - 87 din Codul Muncii.

(3)Angajatorul poate încadra salariați cu fracțiune de normă prin contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată, denumite contracte individuale de muncă cu timp parțial, în condițiile Art 103-107 Codul Muncii

(4)Drepturile salariale pentru salariații angajați conform alin (3) se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat, raportat Ia drepturile stabilite pentru programul normal de lucru.

Art.10.Perioada de probă

(1)Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă pe durată nedeterminată se poate stabili o singură perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcțiile de execuție și de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcțiile de conducere.

(2)Prin excepție de la alin (1). salariatul poate fi supus la o nouă perioadă de probă în situația în care acesta debutează la același angajator într-o nouă funcție sau profesie, ori urmează să presteze activitatea într-un loc de muncă cu condiții grele, vătămătoare sau periculoase conform art 32 alin (2) Codul Muncii.

(3)Perioada în care se pot face angajări succesive de probă ale mai multor persoane pentru același post este de maximum 12 luni.

(4)Salariatul încadrat cu contract individual de muncă pe durată determinată poate fi supus unei perioade de probă o singură dată, în limitele Art 85 Codul Muncii.

Art.11. Locul de muncă

(1)În contractul individual de muncă se va specifica la Locul muncii, dacă acesta este fix sau mobil.

(2)Salariații care, luând în considerare specificul muncii. își desfășoară activitatea frecvent/ regulat în diverse locuri de muncă la acelasi angajator, denumiți generic „salariați mobili" vor avea specificat în contractul individual de muncă că locul de muncă este mobil și vor avea stipulată distinct Clauza de mobilitate, și o Indemnizația de mobilitate.

(3)Clauza de mobilitate trebuie să fie acceptată în mod explicit de către angajat și angajator și va fi inclusă în contractul individual de muncă. Ea nu poate fi impusă unilateral de către angajator.

(4)Clauza de mobilitate trebuie să fie clară, să specifice condițiile și circumstanțele de aplicare și de activare, să specifice că deplasarea între cele două locuri de muncă este asigurată/ decontată de către angajator. Se va detalia natura mobilității, locațiile sau zonele în care angajatul va lucra și condițiile în care se va desfășura munca, respectiv compensațiile acordate suplimentar, în compensarea disconfortului generat de mobilitatea sporită.

(5)Pentru salariații mobili, angajatorul va ține evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat în condițiile stabilite cu salariații prin acord scris. în funcție de activitatea specifică desfășurată de către aceștia.

(6)în măsura în care în cadrul unei zile de lucru este necesară deplasarea salariatului de la un loc de muncă la altul, timpul de deplasare la/ între locurile de muncă desemnate de angajator constituie timp de muncă.

(7)Locul muncii poate fi modificat unilateral de către angajator prin delegarea sau detașarea salariatului într-un alt loc de muncă decât cel prevăzut în contractul individual de muncă.

(8)Delegarea poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice în 12 luni și se poate prelungi pentru perioade succesive de maximum 60 de zile calendaristice, numai cu acordul salariatului. Refuzul salariatului de prelungire a delegării nu poate constitui motiv pentru sancționarea disciplinară a acestuia.

(9)Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare precum și la o indemnizație de delegare. în condițiile în care angajatorul oferă/acoperă salariatului delegat și cheltuielile cu masa, acesta nu are obligația de a achita și indemnizația de delegare. în măsura în care cel puțin una din cheltuiala de transport, cazare sau masă, nu este acoperită. Angajatorul

va plăti o indemnizație zilnică de delegare de minim 50% din valoarea maxim deductibilă conform legislației în vigoare aplicabilă.

(10)Serviciile de transport și cazare pentru salariatul delegat pot fi puse la dispoziție direct de angajator, sau pot fi plătite/ decontate de acesta.

(11) Detașarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziția angajatorului, la un alt angajator. în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia și poate fi dispusă pentru o perioadă de maxim I an. Salariatul detașat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare precum și la o indemnizație de detașare.

(12) Angajatorul poate stabili prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sau prin Regulamentul intern acordarea unor înlesniri în cazul în care angajatul își desfășoară activitatea în altă localitate decât cea de domciliu/ reședință. în următoarele cazuri:

a.Asigurarea transportului/ deducere cheltuieli pentru deplasarea regulată/ zilnică din localitatea de domiciliu la locul de muncă (navetă)

b.Asigurarea/ deducerea cheltuielilor sau acordarea unei prime de relocare, în cazul în care angajatul își schimbă, la inițiativa angajatorului locul de muncă în altă localitate decât cea de reședință, la o distanță care nu permite efectuarea navetei, și decide să își mute domiciliul în localitatea în care se află locul de muncă.(relocare)

(13) În cazul în care salariatul urmează să își desfășoare activitatea în străinătate, angajatorul are obligația de a-i comunica în timp util. înainte de plecare, informațiile prevăzute la art. 17 și 18 din Codul Muncii

(14)Detașarea pentru munca pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, sau pe teritoriul Confederației Elvețiene, se face cu respectarea prevederilor Legii 16/2017 actualizată privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale.

(15)Salariații detașați pentru o durată de maxim 12 luni în cadrul prestării de servicii transnaționale beneficiază, indiferent de legea aplicabilă raportului de muncă, de condițiile de muncă stabilite prin acte cu putere de lege, acte administrative, prin convenții colective sau sentințe arbitrale de generală aplicare, valabile în statul membru, altul decât România, sau în Confederația Elvețiană, pe teritoriul căruia/căreia sunt prestate serviciile, cu privire la:

a.durata maximă a timpului de muncă și durata minimă a repausului periodic;

b.durata minimă a concediilor anuale plătite:

c.remunerația aplicabilă pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, sau pe teritoriul Confederației Elvețiene, inclusiv plata orelor suplimentare, cu excepția contribuțiilor prevăzute de Legea nr. 1/2020 privind pensiile ocupaționale;

d.sănătatea, securitatea și igiena în muncă;

e.egalitatea de tratament dintre bărbați și femei, precum și alte dispoziții în materie de nediscriminare.

f.condițiile privind cazarea salariaților atunci când sunt oferite de angajator salariaților trimiși să exercite temporar lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu la un alt loc de muncă decât locul lor de muncă obișnuit:

g.indemnizațiile sau rambursarea cheltuielilor de transport, cazare și masă pentru salariații obligați din rațiuni profesionale să călătorească către și de la locul lor de muncă obișnuit în statul membru pe teritoriul căruia sunt detașați sau în cazul în care aceștia sunt trimiși temporar de angajatorul lor de la locul lor de muncă obișnuit la un alt loc de muncă, în conformitate cu legislația sau contractul colectiv de muncă cu aplicabilitate generală din statul gazdă.

(16)Remunerația aplicabilă pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România sau pe teritoriul Confederației Elvețiene este suma de bani stabilită de dreptul intern și/sau practicile naționale ale statului membru pe teritoriul căruia este detașat lucrătorul, reprezentând toate elementele constitutive ale remunerației care sunt obligatorii conform dreptului intern, actelor cu putere de lege și actelor administrative sau convențiilor colective sau sentințelor arbitrale, care au fost declarate cu aplicabilitate generală sau care se aplică în conformitate cu art. 3 alin. (8) din Directiva 96/71/CE în statul membru respectiv.

(17)în cazul în care durata efectivă a detașării depășește 12 luni, salariații detașați în cadrul prestării de servicii transnaționale beneficiază, indiferent de legea aplicabilă raportului de muncă, cu respectarea principiului egalității de tratament, suplimentar față de condițiile de muncă și de încadrare în muncă prevăzute la pct. (14). de toate condițiile de muncă și de încadrare în muncă aplicabile care sunt stabilite în statul membru pe teritoriul căruia se desfășoară munca prin acte cu putere de lege și acte administrative și/sau prin convenții colective sau sentințe arbitrale care au fost declarate cu aplicare generală, cu excepția:

a.procedurilor, formalităților și condițiilor de încheiere și de încetare a contractului individual de muncă, inclusiv clauzelor de neconcurență;

b.schemelor de pensii ocupaționale suplimentare.

Art.12. Felul muncii

(1)Funcția/ ocupația va fi completată conform Clasificării Ocupațiilor din România și se va modifica/actualiza dacă intervin schimbări în COR. Dacă prin modificarea COR se modifică atribuțiile existente, modificarea se face cu acordul salariatului.

(2)Cumulul de funcții este permis la același angajator, fără suprapunerea programului de muncă, pentru fiecare funcție fiind încheiat un contract individual de muncă.

Art.13. Durata timpului de muncă și repartizarea acestuia

A.Timpul de muncă

(1)Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează muncă, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă.

(2)Pentru salariații angajați cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și 40 ore pe săptămână.

(3)în durata normală a timpului de muncă de 8 ore/zi nu intră timpul consumat cu prezentarea la locul de muncă, timpul cu echiparea și dezechiparea la începutul și la sfârșitul programului de muncă, și timpul în care angajații au pauza de masă.

(4)în contractul individual de muncă se vor trece și condițiile de efectuare și de compensare sau de plată a orelor suplimentare, precum și. dacă este cazul, modalitățile de organizare a muncii în schimburi;

(5)Pentru salariații angajați cu timp parțial conform Art 103-107 din Codul Muncii Contractul individual de muncă va cuprinde și elemente referitoare la:

a.durata muncii și repartizarea programului de lucru;

b.condițiile în care se poate modifica programul de lucru;

c.interdicția de a efectua ore suplimentare, cu excepția cazurilor de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor acestora.

(6)Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus.

(7)în funcție de specificul unității sau al muncii prestate, se poate opta și pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână. Programul de lucru inegal poate funcționa numai dacă este specificat expres în contractul individual de muncă.

(8)Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal precum și în cadrul săptămânii de lucru comprimate va fi negociat prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sau prin Regulamentul intern, dacă nu se negociază un contract colectiv la nivel de unitate.

(9)Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.

(10)Prin excepție de la alin 13 (9) având în vedere perioada de timp friguros, care limitează derularea activității pe șantiere pentru firmele de construcții, durata normală a timpului de muncă este considerată de 10 ore/zi și poate depăși 48 de ore pe săptămână, cu încadrarea într- o perioada de referință de 6 luni, calculată ăn perioada ianuaire- iunie sau iulie-decembrie;

(11)Prin derogare de la alin (10) pentru operatorii economici care sunt membrii în Casa Socială a Constructorilor durata normală a timpului de muncă este considerată de 10 ore/zi și poate depăși 48 de ore pe săptămână, cu încadrarea într-o perioada de referință de 12 luni, calculată pentru un an calendaristic (ianuarie- decembrie) și cu respectarea prevederilor privind protecția sănătății și securității în muncă.

(12)Prevederile alin (10 și (11) nu se aplică tinerilor sub 18 ani.

B.Munca suplimentară

(1)Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepția cazului de forță majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident.

(2)Muncă suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuarea acesteia sau. dacă nu este posibilă în acest termen, va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.

(3)Sporul pentru muncă suplimentară, acordat în condițiile prevăzute la alin. (2). se stabilește în cadrul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate sau în Regulamentul intern dacă nu se negociază un contract colectiv la nivel de unitate și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.

C.Munca de noapte

(1)Munca prestată între orele 22.00-6.00 este considerată muncă de noapte.

(2)Salariatul de noapte reprezintă, după caz:

a.salariatul care efectuează muncă de noapte cel puțin 3 ore din timpul său zilnic de lucru;

b.salariatul care efectuează muncă de noapte în proporție de cel puțin 30% din timpul său lunar de lucru.

(3)Durata normală a timpului de lucru, pentru salariatul de noapte, nu va depăși o medie de 8 ore pe zi, calculată pe o perioadă de referință de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal.

(4)Durata normală a timpului de lucru pentru salariații de noapte a căror activitate se desfășoară în condiții speciale sau deosebite de muncă nu va depăși 8 ore pe parcursul oricărei perioade de 24 de ore.

(5)Angajatorul care. în mod frecvent, utilizează munca de noapte este obligat să informeze despre aceasta inspectoratul teritorial de muncă.

(6)Salariații de noapte beneficiază:

a.fie de program de lucru redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puțin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază:

b.fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopții al cărui cuantum va fi stabilit în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și nu poate fi mai mic de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.

(7)Salariații care urmează să desfășoare muncă de noapte sunt supuși unui examen medical gratuit înainte de începerea activității și. după aceea, periodic. în conformitate cu regulamentul aprobat prin ordin comun al ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al ministrului sănătății.

(8)Salariații care desfășoară muncă de noapte și au probleme de sănătate recunoscute ca având legătură cu aceasta vor fi trecuți la o muncă de zi pentru care sunt apți.

(9)Tinerii care nu au împlinit vârsta de 18 ani nu pot presta muncă de noapte.

(10)Femeile gravide, lăuzele și cele care alăptează, precum și persoana singură din familia monoparentală nu pot fi obligate să presteze muncă de noapte

D.Norma de muncă

(1)Norma de muncă exprimă cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea operațiunilor sau lucrărilor de către o persoană cu calificare corespunzătoare, care lucrează cu intensitate normală, în condițiile unor procese tehnologice și de muncă determinate. Norma de muncă cuprinde timpul productiv, timpul pentru întreruperi impuse de desfășurarea procesului tehnologic, timpul pentru pauze legale în cadrul programului de muncă.

(2)Norma de muncă se exprimă. în funcție de caracteristicile procesului de producție sau de alte activități ce se normează, sub formă de norme de timp, norme de producție, norme de personal, sfera de atribuții sau sub alte forme corespunzătoare specificului fiecărei activități.

(3)Normarea muncii se aplică tuturor categoriilor de salariați. se elaborează de către angajator, conform normativelor în vigoare, sau, în cazul în care nu există normative, se elaborează de către angajator după consultarea reprezentatului sindical, așa cum este definit la Art 6 (1) d)

(4)Normele de muncă constituie anexă la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, dacă acesta există/ se va negocia și se fac cunoscute angajaților cu cel puțin 5 zile înainte de aplicare.

(5)Normele de muncă vor fi astfel stabilite încât sa asigure un ritm normal de lucru, la o intensitate a efortului muscular sau intelectual și la o tensiune nervoasă, care sa nu conducă la oboseală excesivă a salariaților și vor fi adaptate/ actualizate la schimbările organizatorice/ tehnologice și dotărilor disponibile.

E.Pauza de masă și repausul zilnic

(1)în cazurile în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 6 ore. salariații au dreptul la pauză de masă, care nu va fi mai mică de 30 minute, perioadă ce nu se va include în durata zilnică normală a timpului de muncă.

(2)Tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de o pauză de masă de cel puțin 30 de minute, în cazul în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 4 ore și jumătate.

(3)Salariații pot beneficia de o pauză suplimentară în cazul în care salariatul lucrează mai mult de 8 ore/zi. conform contractului colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate sau prin regulamentul intern.

(4)Salariații au dreptul între două zile de muncă la un repaus zilnic care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive.

F.Repaus săptămânal

(1)Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbătă și duminică.

(2)în cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, sau activitatea nu poate fi întreruptă, din motive obiective legate de procesul tehnologic, fără ca perioada de activitate să depășească 14 zile calendaristice, repausul săptămânal poate fi acordat conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate sau prin Regulamentul intern, în alte zile și cu aplicarea unui spor la salariu.

(3)în situații de excepție zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul reprezentatului sindical, așa cum este definit la Art 6 (1) d) compensațiile cuvenite angajatului fiind de minim 150% din salariul de bază.

(4)în cazul unor lucrări urgente, a căror executare imediată este necesară pentru organizarea unor măsuri de salvare a persoanelor sau bunurilor angajatorului, pentru evitarea unor accidente iminente sau pentru înlăturarea efectelor pe care aceste accidente le-au produs asupra materialelor, instalațiilor sau clădirilor unității, repausul săptămânal poate fi suspendat pentru personalul necesar în vederea executării acestor lucrări, compensațiile cuvenite angajatului fiind de minim 150% din salariul de bază.

Art.14. Concediul. Zile libere

(1)Durata minimă a concediului dc odihnă anual este de 21 de zile lucrătoare.

(2)Față de durata concediului de odihnă de la alin (1) prin Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, prin proceduri interne sau prin Regulamentul intern se vor stabili zile suplimentare de concediu de odihnă în funcție de vechimea în muncă/ în cadrul firmei printr-o grilă aplicabilă tuturor salariaților.

(3)În cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual.

(4)Salariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap și tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare.

(5)Salariatele care urmează o procedură de fertilizare "in vitro" beneficiază anual, de un concediu de odihnă suplimentar plătit, de trei zile, care se acordă conform art. I47^1 din Codul Muncii

(6)Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

(7)Salariații au dreptul la zile libere plătite în zilele de sărbătoare legală conform Art 139 (I) Codul muncii și în cazul unor evenimente familiale deosebite, care nu se includ în durata concediului de odihnă, astfel:

c.căsătoria salariatului - 5 zile;

d.căsătoria unui copil al salariatului - 2 zile;

e.nașterea unui copil - 10 zile + 5 zile dacă tatăl copilului a urmat un curs de puericultură, conform Legii concediului paternal nr. 210/1999.

f.decesul soțului/soției, copilului, părinților, socrilor - 3 zile;

g.decesul bunicilor, fraților, surorilor - 1 zi;

h.donatorii de sânge - 1 zi;

i.schimbarea locului de muncă în cadrul aceleiași companii, cu mutarea domiciliului în altă localitate - 5 zile;

j.Concediu de îngrijitor - 5 zile

(8)Pentru rezolvarea unor situații personale salariații au dreptul la concediu fără plată de maxim 90 zile/an. caz în care contractul individual de muncă se suspendă. Angajatorul trebuie să își dea acordul în acest sens și nu poate refuza o astfel de o solicitare fără o justificare care să probeze că absența salariatului respectiv ar afecta grav activitatea companiei.

(9)La revenirea din concediu fără plată angajatul are dreptul la aceleași condiții de muncă și la același post, dacă nu au intervenit modificări organizatorice.

(10)In situația de la alin (8) perioada concediului nu constituie vechime în muncă.

(11)Angajatorul are obligația acordării concediului de îngrijitor de la alin (1) h. salariatului în vederea oferirii de către acesta de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie cu salariatul și care are nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave, cu o durată de 5 zile lucrătoare într-un an calendaristic, la solicitarea scrisă a salariatului. Prin contractul contractul colectiv de muncă la nivel de unitate se poate stabili pentru concediul de îngrijitor o durată mai mare.

(12)Pe durata perioadei prevăzute la alin. (II) salariații au dreptul la zile libere plătite, care nu se includ în durata concediului de odihnă anual și constituie vechime în muncă și în specialitate.

(13)Salariatul are dreptul de a absenta de la locul de muncă în situații neprevăzute, determinate de o situație de urgență familială cauzată de boală sau de accident, care fac indispensabilă prezența imediată a salariatului. în condițiile informării prealabile a angajatorului și cu recuperarea perioadei absentate până la acoperirea integrală a duratei normale a programului de lucru a salariatului. Absentarea de la locul de muncă nu poate avea o durată mai mare de 10 zile lucrătoare într-un an calendaristic. Angajatorul și salariatul stabilesc de comun acord modalitatea de recuperare a perioadei de absență.

Art.15. Salariul

A.Salariul

(1)Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.

(2)Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.

(3)Salariul de bază reprezintă componenta fixă a remunerației brute plătite unui salariat pentru munca pe care o prestează pe parcursul unei luni calendaristice, în care nu sunt incluse sporurile, indemnizațiile și alte adaosuri.

(4)Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă va respecta nivelul aplicabil, stabilit prin acte normative emise de Guvern.

(5)Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, aplicabil la momentul negocierii prezentului „Contract" pentru sectorul construcții este de 4.582 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,334 ore pe lună, reprezentând în medie 27.714 lei/oră. Nivelul salariului minim va respecta în orice moment nivelul impus prin actele normative ulterioare, fără a fi necesară renegocierea și modificarea prin act adițional a prezentului ..Contract".

(6)Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în sectorul de activitate „Construcții Civile si Industriale" pentru un program normal de lucru, prevăzut la alin (2) se aplică angajaților necalificați, iar pentru funcțiile care necesită deținerea unei calificări conform COR, salariul minim aplicabil este cu 3% mai mare, dacă salariatul este încadrat și prestează o muncă calificată.

(7)Salariul individual se stabilește prin negocieri individuale între angajator și salariat.

B.Alte drepturi salariate

(1)Contractul individual de muncă va putea conține și alte drepturi salariale/ adaosuri (sporuri, indemnizații, etc) negociate la nivelul unității sau la nivel de salariat. Adaosurile reprezintă elementul variabil al salariului, fiind acordate în funcție de performanțe, de volumul de muncă, de rezultatele concrete ale angajaților și fiind evidențiate separat în contractele individual de muncă, pe lângă salariul de bază.

(2)Indemnizația de mobilitate va fi trecută în contractul individual de muncă în sumă fixă, sau sub formă de spor la salariu. Conform regulilor de impunere proprii veniturilor din salarii, indemnizația de mobilitate cumulată cu alte 6 tipuri de venituri, sunt considerate venituri neimpozabile în limita unui plafon de 33% din salariul de bază brut.

(3)Indemnizația de delegare/ detașare reprezintă un drept al angajaților delegați/ detașați conform art 11(9), respectiv 11(11) din prezentul Contract, respectiv conform Codului Muncii..

C.Formele de salarizare

(1)Formele de salarizare aplicabile, stabilite prin contractele colective de muncă la nivel de unitate pot fi:

a.în regie;

b.în acord

c.alte forme specifice unității

(2)Salarizarea în regie constă în calculul și plata salariului în raport cu timpul efectiv lucrat, fără a se stabili o legătură între nivelul salariului și anumite rezultate care trebuie obținute pe unitatea de timp.

(3)Salarizarea în acord presupune stabilirea salariului în funcție de normă de timp sau norma de producție realizată pe bucată/unitate.

(4)Salariul în acord exclude acordarea de ore suplimentare. Salariul va fi proporțional cu normă de muncă efectuată. La depășirea normei, salariul va crește proporțional cu depășirea normei, iar în cazul neîndeplinirii normei, salariul va scădea proporțional cu partea de normă neefectuată, cu garantarea în plată a unui salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe sectorul construcții.

Art.16.Alte clauze

A.Dreptul la preaviz

(1)Contractul individual de muncă prevede dreptul la preaviz conform Codului muncii.

(2)Termenul de preaviz în cazul demisiei este cel convenit de părți în contractul individual de muncă sau. după caz. cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile și nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare pentru salariații cu funcții de execuție, respectiv mai mare de 45 de zile lucrătoare pentru salariații care ocupă funcții de conducere.

(3)Termenul de preaviz în cazul concedierii în temeiul art. 61 lit. c) și d), al art. 65 și 66 din Codul muncii nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare.

B.Clauza de neconcurență. Clauza de confidențialitate

(1) Acestea se vor preciza numai în cazuri justificate, cu respectarea prevederilor de la Art 21-24 și Art 26 Codul Muncii

Art.17. Atribuțiile postului

(1) Atribuțiile postului sunt prevăzute în fișa postului, pe modelul general stabilit la nivel de unitate și va putea fi modificată cu acordul salariatului ori de câte ori se impune.

Art.18. Riscurile specifice postului

(1) Angajatorul va lua măsurile necesare pentru informarea angajatului cu privire la riscurile specifice postului și măsurile ce trebuie respectate pentru prevenirea acestora.

Art.19. Criteriile de evaluare a activității profesionale a salariatului

(1) Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale salariaților se stabilește la nivelul fiecărui angajator și are la bază obiectivele la nivel de unitate și comptenețele necesare atingerii obiectivelor)

(2) Procesul de evaluare se efectuează anual. în conformitate cu procedura și criteriile de evaluare stabilite la nivel de unitate prin contractul colectiv/regulamentul intern/ proceduri interne și vor fi întemeiate pe principiul nediscriminării, obiectivitătii și transparenței.

Art.20. Procedura privind utilizarea semnăturii electronice

(1)În contractul individual de muncă se vor putea preciza și angajatul va fi informat cu privire la procedurile privind utilizarea semnăturii electronice, semnăturii electronice avansate și semnăturii electronice calificate.

(2)Angajatorul nu poate obliga salariatul să utilizeze semnătura electronică avansată sau semnătura electronică calificată, la încheierea, modificarea, suspendarea sau. după caz. la încetarea contractului individual de muncă.

Art.21. Formarea profesională

(1)Clauza cu privire la formarea profesională va fi menționată distinct în contractul individual de muncă, sau în acte adiționale la acesta, conform art 196(2) Codul Muncii, având în vedere obligația angajatorului de a asigura participarea la programe de formare profesională pentru toți salariații, în condițiile stipulate la Art 192 - 200 Codul Muncii

(2)Obligațiile angajatorului privind formarea profesională, așa cum sunt prevăzute în legislația aferentă și la Art 28 din prezentul Contract

(3)Cheltuielile cu participarea la programele de formare profesională, asigurată în condițiile art 194 din Codul Muncii se suportă de către angajatori.

(4)Formarea profesională se poate realiza și la nivelul angajatorului, prin persoane desemnate în acest scop, în sensul actualizării cunoștintelor si deprinderilor specifice postului și locului de muncă si perfecționarea profesională a acestuia, prin programe individualizate sau de grup.

(5)Participarea la formarea profesională poate avea loc la inițiativa angajatorului sau la inițiativa salariatului.

(6)Pentru fiecare curs plătit parțial sau total de angajator, la care salariatul va participa se va încheia un Act adițional la Contractul individual de muncă, stipulând număr de ore. cine și în ce proporție suportă costurile respectivului curs, obligațiile salariatului, ulterioare formării profesionale, durata minimă a obligației salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului și eventuale sancțiuni pentru nerespectarea clauzelor stabilite.

(7) În cazul în care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesională este inițiată de angajator, toate cheltuielile ocazionate de această participare sunt suportate de către acesta.

(8)Pe perioada participării la cursurile sau stagiile de formare profesională conform alin. (7), salariatul va beneficia, pe toată durata formării profesionale, de toate drepturile salariale deținute și de vechime la acel loc de muncă.

(9)Salariații care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională. în condițiile alin. (7). nu pot avea inițiativa încetării contractului individual de muncă pentru o perioadă stabilită prin act adițional.

(10)Salariații care au încheiat un act adițional la contractul individual de muncă cu privire la formarea profesională pot primi în afara salariului corespunzător locului de muncă și alte avantaje în natură pentru formarea profesională, stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

(11)între angajat și angajator pot interveni și contracte speciale de formare profesională, cum ar fi contractul de calificare profesională și contractul de adaptare profesională, reglementate de Art 201- 207 Codul Muncii.

Art.22. Condițiile de muncă

(1) Condițiile de muncă din cadrul unității trebuie să asigure integritatea fizică și psihică a salariaților în conformitate cu Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006. Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Ordinului nr.450/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, cu modificările și completările ulterioare.

Art.23. Drepturi și obligații privind securitatea și sănătatea în muncă

A.Echipamentul individual de protecție

(1)Angajatorul are obligația de a preda în mod gratuit angajatului. în funcție de riscurile la care acesta este expus, echipamentul individual de protecție a muncii și de a-l înlocui în măsura în care gradul de uzură al acestuia face ca acesta să nu mai corespundă funcției sale.

(2)Angajatul are obligația de a utiliza/ purta echipamentul individual de protecție a muncii cu responsabilitate, fără a aduce modificări acestuia sau a-1 deteriora.

(3)în vederea menținerii și îmbunătățirii condițiilor de desfășurare a activității, angajatorul va respecta cerințele minime prevăzute în H.G. 1091/2006 privind sănătatea și securitatea pentru locul de muncă și H.G. 971/2006, privind cerințele minime de semnalizarea de securitate și sănatate la locul de muncă.

(4)Echipamentul individual de protecție si de lucru și a materialelor igienico-sanitare se acordă în mod obligatoriu de angajator corespunzător meseriei, funcției, locului de muncă și pe durata lucrului, pe cheltuiala acestuia.

(5)Salariatul are obligația de a folosi echipamentul individual de protecție și de lucru numai pentru lucrul efectiv, de a-1 întreține în bune condiții și de a suporta cheltuielile rezultate din uzura prematură nejustificată.

B.Examinare medicală

(1)Angajatorul are obligația de organiza examinarea medicală gratuită a salariaților la angajare și ulterior cel puțin o dată pe an, în scopul de a constata dacă aceștia sunt apți pentru desfășurarea activității în postul pe care urmează să-l ocupe/ îl ocupă, în funcție de factorii de risc specifici.

(2)Pentru categoriile de salariați care își desfășoară activitatea în condiții de muncă, altele decât cele normale, așa cum sunt definite de lege, vor fi organizate controale medicale gratuite semestrial.

C.Instruire privind securitatea și sănătatea în muncă

(1)Angajatorul va asigura pe cheltuiala sa cadrul organizatoric pentru instruirea, testarea și perfecționarea profesională a salariaților cu privire la reglementările privind securitatea și sănătatea în muncă. Timpul aferent acestor activități, inclusiv orele de instructaj, se include în timpul de muncă.

Art.24. Drepturi și obligațiile generale ale părților

(1)Drepturile salariatului, așa cum sunt prevăzute în Ordinul 2171/2022 - Modelul cadru de contract individual de muncă vor fi completate astfel:

a.dreptul la informare și consultare;

b.dreptul de a lua parte la determinarea și ameliorarea condițiilor de muncă și a mediului de muncă;

c.dreptul la protecție în caz de concediere;

d.dreptul la negociere colectivă și individuală;

e.dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat;

f.dreptul de a solicita trecerea pe un post vacant care îi asigură condiții de muncă mai favorabile dacă și-a încheiat perioada de probă și are o vechime de cel puțin 6 luni la același angajator;

(2)Obligațiile salariatului vor fi completate astfel:

a.obligația de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil, precum și în contractul individual de muncă;

b.obligația de a utiliza/ purta cu responsabilitate echipamentele individuale de protecție primite de la Angajator și să le restituie acestuia la încetarea contractului individual de muncă, de a utiliza corect sculele, utilajele, echipamentele și alte mijloace de producție, și de a respecta măsurile de securitate și sănătate a muncii în unitate. Pentru valori cumulate ale echipamentului individual de protecție și echipamentelor/ sculelor mai mici de 500 lei, în condiția ca angajatul a lucrat minim 6 luni la același Angajator, acesta poate decide ca această sumă să nu fie imputabilă.

(3)Obligațiile angajatorului vor fi completate astfel:

a.să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii;

b.să se consulte cu reprezentatul sindical, așa cum este definit la Art 6 (1) d) în privința deciziilor susceptibile să afecteze substanțial drepturile și interesele acestora;

c.să organizeze cel puțin o dată pe an informarea și consultarea salariaților privind situația economică și financiară a unității, cu excepția informațiilor sensibile sau secrete, care, prin divulgare, sunt de natură să prejudicieze activitatea unității.

d.să răspundă motivat, în scris, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării salariatului, prevăzută la alin (1) f)

Art.25. Dispoziții finale la contractul colectiv la nivel de unitate

(1)Se va preciza cel puțin:

a.Nivelul la care contractul colectiv de muncă a fost încheiat

b.Prevederile prezentului contract individual de muncă se completează cu dispozițiile Legii nr. 53/2003 Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale contractului colectiv de muncă aplicabil, prevăzut la pct. 1.

c.Orice modificare privind clauzele contractuale în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, conform dispozițiilor legale, cu exceptia situatiilor in care o asemenea modificare este prevăzuta in mod expres de lege.

d.Conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă sunt soluționate de către instanța judecătorească competentă material și teritorial, potrivit legii.

CAP 4 - STABILIREA CADRULUI GENERAL DE INFORMARE SI CONSULTARE A ANGAJATILOR

Art.26. Informare și consultare

(1)Angajatorul are obligatia sa informeze si sa consulte reprezentatul sindical, așa cum este definit la Art 6 (1) d), în acord cu prevederile Legii 467/2006 privind stabilirea cadrului general de informare si consultare a angajatilor, cu privire la:

a.evolutia recenta si probabila a activitatiilor si a situatiei economice a societatii;

b.structura si evolutia probabila a ocuparii fortei de munca, in special atunci cand exista o amenintare la adresa locurilor de munca;

c.decizii care vor duce la modificari importante in organizarea muncii, raporturile de munca inclusiv cele vizate de legislatia romana privind procedurile specifice de informare si consultare in cazul concedierilor colective si al protectiei drepturilor angajatilor in cazul transferului societatii;

d.pe baza informațiilor furnizate de angajator, reprezentatul sindical, așa cum este definit la Art 6 (1) d), are dreptul sa formuleze un punct de vedere motivat pentru negocierea unui acord privind deciziile care se incadreaza in obligatiile angajatorului de informare a salariatilor;

(2)Informarea și consultarea reprezentanților sindicali, așa cum sunt definiți la Art 6 (1) d), cu privire la evoluția recentă și evoluția probabilă a activităților și a situației economice a unității, se face astfel:

a.angajatorul va iniția procesul de informare și consultare după raportarea situațiilor financiare ale unității pe anul precedent;

b.în cazul în care angajatorul nu inițiază procesul de informare și consultare cu privire la evoluția recentă și evoluția probabilă a activităților și a situației economice a unității, acesta va începe la cererea scrisă a reprezentanților sindicatului;

c.pentru a permite examinarea situației în mod adecvat, angajatorii vor transmite reprezentanților sindicali într-un termen rezonabil pentru a pregăti consultarea, următoarele informații:

(i)situațiile cu caracter financiar relevante;

(ii)informații detaliate privind efectivele unității, situația și politica socială;

(iii)alte informații necesare solicitate de reprezentanților sindicali precum și de persoanele terțe care le asistă.

(3)Informarea și consultarea reprezentanților sindicali cu privire la deciziile care pot duce la modificări importante în organizarea muncii, în relațiile contractuale sau în raporturile de muncă, acestea incluzând, dar nelimitându-se la: situațiile de transfer de întreprindere, achiziții, fuziuni, concedieri colective. închideri de unități de producție etc., se fac după cum urmează:

a.angajatorii vor iniția și finaliza procesul de informare și consultare a reprezentanților sindicali înainte de implementarea deciziilor respective, pentru a permite acestora să formuleze propuneri pentru protecția drepturilor angajaților:

b.în cazul în care reprezentanții sindicali consideră că există o amenințare la adresa locurilor de muncă ale angajaților, procesul de informare și consultare va începe la cererea scrisă a acestora. în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la comunicarea solicitării;

c.în vederea pregătirii consultării, angajatorii au obligația să transmită. în baza unei solicitări, reprezentanților sindicali informațiile necesare pentru a permite examinarea problemei în mod adecvat.

(4) În toate cazurile, consultarea va avea loc la un nivel relevant de reprezentare a angajatorului și a angajaților și într-o formă care să permită angajaților reprezentați de sindicat, să obțină un răspuns motivat la orice punct de vedere și se va încheia cu întocmirea unui proces-verbal de consemnare a pozițiilor părților pe marginea subiectelor discutate de către acestea.

(5)Pe parcursul exercitării dreptului la informare și consultare, precum și în cadrul negocierilor colective, reprezentanții sindicali pot fi asistate de terțe persoane desemnate de aceștia.

(6)Persoanele prevăzute la alin. (5) vor fi desemnate de reprezentanții sindicali și vor avea acces la totalitatea informațiilor disponibile în cadrul procesului de informare și consultare sau în negocierea colectivă.

(7)Regimul informațiilor confidențiale aplicabil angajaților reprezentați de reprezentanții sindicali și persoanelor prevăzute la alin. (5) este cel stabilit prin Legea nr. 467/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Cap 5 - Alte prevederi aplicabile

Art.27. Beneficii și alte facilități

(1)în afara drepturilor expres prevăzute de lege, fiecare Angajator poate acorda/ negocia acordarea către Angajați. în condițiile și limitele bugetare propriii facilități/ beneficii suplimentare, cum ar fi. fără a se limita la acestea:

o Tichete/ prime de vacanță

o Tichete de masă

o Prime/ cadouri de sărbători sau pentru anumite evenimente

o Pachete de servicii medicale

(2)Pentru salariații care se pensionează la data îndeplinirii condițiilor de vârstă standard, precum și cei care se pensionează la limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, care nu cumulează pensia cu salariul și care au o vechime de cel puțin 5 ani în cadrul societății, angajatorul poate stabili - în limita posibilităților financiare ale societății - o primă de pensionare echivalentă cu un salariu de bază lunar brut (de încadrare) avut în ultima lună de activitate, pe lângă drepturile salariale cuvenite la zi.

Art.28. Obligațiile Angajatorului privind formarea profesională

(1)Angajatorii au obligația de a asigura, pe cheltuiala acestora, participarea la programe de formare profesională pentru toți salariații, după cum urmează:

a.cel puțin o dată la 2 ani. dacă au cel puțin 21 de salariați;

b.cel puțin o dată la 3 ani. dacă au sub 21 de salariați.

(2)Prevederile de la Art 21 privind formarea profesională stipulează elementele esențiale la nivelul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate/contractului individual de muncă.

(3)Pentru unitățile membre ale Casei Sociale a Constructorilor, conform Art 38 angajații vor putea participa la cursuri de formare profesională în condițiile legii și a regulamentelor aplicabile.

(4)Angajatorul care are mai mult de 20 de salariați elaborează anual și aplică planuri de formare profesională, cu consultarea reprezentanților sindicali, așa cum sunt definiți la Art 6 (1) d), ce va deveni anexă la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.

(5)Drepturile și obligațiile ce revin angajatorilor și salariaților în perioada în care salariații participă la programele de formare profesională vor fi prevăzute în contractul colectiv sau. după caz. în contractul individual de muncă.

(6)Formarea profesională a adulților se organizează conform Ordonanței 129/2000 privind formarea profesională a adulților, în mod distinct pe niveluri de pregătire, profesii, ocupații, meserii și specializări, ținându-se seama de nevoile angajatorilor, de competențele de bază ale adulților. de cerințele posturilor pe care aceștia le ocupă și de posibilitățile lor de promovare

(7)Formele de realizare a formării profesionale a adulților sunt: cursuri organizate de furnizorii de formare profesională, cursuri organizate de angajatori în cadrul unităților propria, stagii de practică și specializare în unități din țară sau din străinătate, alte forme de pregătire profesională. Formarea profesională se poate realiza și prin ucenicie la locul de muncă.

Art.29. Obligații privind securitatea și sănătate în muncă

(1)La nivelul fiecărei unități care desfășoară activități pe teritoriul României și are un număr de cel puțin 50 de lucrători, se constituie un Comitet de securitate și sănătate în muncă (CSSM). cu scopul de a asigura implicarea salariaților în elaborarea și aplicarea deciziilor în domeniul protecției muncii.

(2)în situația în care nu se impune constituirea comitetului de securitate și sănătate în muncă, atribuțiile specifice ale acestuia vor fi îndeplinite de responsabilul cu protecția muncii numit de angajator.

Art.30. Rețineri

(1)Nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege.

(2)Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

(3)în situația în care salariatul a provocat o pagubă din vina și în legătură cu muncă sa. angajatorul va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare și evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părților. într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării.

(4)Reținerile din salariu cumulate nu pot depăși în fiecare lună jumătate din salariul net.

(5)Contravaloarea pagubei nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.

Art.31. Necorespunderea profesională

(1)Angajatorii au obligația de a implementa politici/ reglementări interne referitoare la procesul de constatare a necorespunderii profesionale, care să se refere cel puțin la:

a.Condițiile de declanșare a acestui proces, ca urmare a rezultatelor unei evaluări periodice/ evaluări punctuale cu privire la îndeplinirea unor obiective sau manifestarea angajatului în executarea sarcinilor de serviciu;

b.Modul de verificare a cunoștințelor teoretice și practice, a abilităților angajatului

c.Perioadă de timp pentru îmbunătățirea/ corectarea rezultatelor angajatului, în măsura în care se constată că există posibilitatea, capacitatea și dorința Angajatului de a obține rezultate mai bune.

(2)Niciun angajat nu poate fi concediat pentru motive de necorespundere profesională fără o evaluare prealabilă, conform prevederilor legale și a procedurii stabilite prin Contractul colectiv la nivel de unitate/ Regulamentului intern)

Art.32. Răspunderea patrimonială

(1)Salariații răspund patrimonial. în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

(2)Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a salariatului este necesar ca fapta salariatului trebuie să fie ilicită și să fie săvârșită în legătură cu munca sa. să fie produs un prejudiciu în patrimoniul angajatorului. între fapta salariatului și prejudiciul angajatorului trebuie să existe o legătură de cauzalitate și să poată fi dovedită vinovăția salariatului.

(3)În situația în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina și în legătură cu munca sa. va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare și evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părților, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării.

(4)Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul părților este plafonată la echivalentul a 5 salarii minime brute garantate, aplicabile.

(5)în condițiile în care valoarea prejudiciului depășește plafonul de la alin (4) sau salariatul nu își dă acordul, conform alin (3) se va urma procedura judiciară conform Codului de procedură civilă, prin deschiderea unei acțiuni având ca obiect angajarea răspunderii salariatului și recuperarea prejudiciului cauzat.

(6)Regulamentul intern va conține prevederi clare și vor fi aduse cunoștința angajaților într-un mod transparent. înainte de începerea efectivă a activității.

Art.33. Nediscriminare. Egalitate de șanse Anti-hărțuire

(1)La nivel de unitate Angajatorul are obligația de a lua orice măsuri necesare în scopul prevenirii și combaterii actelor de hărțuire morală la locul de muncă, respectării prevederilor legale. în speță a Legii 167/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, precum și pentru completarea art. 6 din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați.

(2)Fiecare companie/unitate semnatară a prezentului CCM la nivel sectorial își va stabili prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate procedura pentru primirea și soluționarea sesizărilor de hărțuire morală sau pe criteriul de sex la locul de muncă conform legislației în vigoare. Procedura va face parte integrantă din contractual colectiv de muncă la nivel de unitate.

Art.34. Reprezentanții angajatUor/lucrătorilor

(1)Reprezentarea angajaților se definește și se organizează conform legislației aplicabile, respectiv Art 57- 62 din Codul Muncii și Art 3(d) din Lega 467/2006.

(2)Persoanele încadrate cu contract individual de muncă sau aflate într-un alt raport juridic de muncă, au dreptul, fără nicio îngrădire sau autorizare prealabilă, să constituie și/sau să adere la un sindicat.

(3)Pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de cel puțin 10 angajați/lucrători din aceeași unitate sau de cel puțin 20 de angajați/lucrători din unități diferite ale aceluiași sector

(4)Nicio persoană nu poate să fie constrânsă să facă sau să nu facă parte, să se afilieze sau nu se afilieze ori să se retragă sau să nu se retragă dintr-o organizație sindicală.

(5)Societățile care aderă/ aplică prezentului CCM vor facilita reprezentanților FGS Familia, la solicitarea acestora, întâlniri cu lucrătorii pentru a fi informați cu privire la activitățile și serviciile oferite de FGS Familia, în baza unui calendar stabilit de comun acord.

Art.35. Conflictul de muncă

(1)Conflictul de muncă reprezintă conflictul dintre angajați/lucrători și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional, social ori alte drepturi rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă sau de serviciu.

(2)Conflictele de muncă la nivel de unitate se pot soluționa prin conciliere, mediere sau arbitraj.

(3)Conflictul colectiv de muncă poate interveni între angajați, reprezentați de organizații sindicale și angajatori. în legătură cu începerea, desfășurarea sau încheierea negocierilor privind contractele ori acordurile colective de muncă sau cu neacordarea, în mod colectiv, a unor drepturi individuale prevăzute de contractele colective de muncă aplicabile.

(4)în toate cazurile în care există premisele declanșării unui conflict colectiv de muncă, reprezentanților sindicali, așa cum sunt definiți la Art 6 (1) d), vor sesiza în scris angajatorul, respectiv organizația patronală despre această situație, precizând revendicările angajaților. motivarea acestora, precum și propunerile de soluționare. Angajatorul este obligat să primească, să înregistreze sesizarea astfel formulată și să răspundă în scris sesizării.

(5)Conflictele colective de muncă se soluționează potrivit prevederilor Legii 367/2022.

Art.36. încetarea contractului individual de muncă

(1)Contractul individual de muncă poate înceta astfel:

a.de drept

b.ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea;

c.ca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți, în cazurile și în condițiile limitative prevăzute de lege.

(2)Contractul individual de muncă încetează de drept în condițiile și cu respectarea prevederilor de la Art 56-57 Codul Muncii

(3)în cazul încetării contractului individual de muncă prin acordul părților este necesar ca acordul părților să fie consemnat într-un înscris. încetarea contractului individual de muncă prin acordul părților exclude posibilitatea fostului salariat de a beneficia de indemnizația pentru șomaj. Angajatorul poate acorda plăți compensatorii, conform prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate

(4)încetarea contractului individual de muncă corespunzător alin (1) lit. c) se poate face la inițiativa angajatorului prin concediere sau a angajatului prin demisie

Art. 37. Regulamentul intern

(1)Regulamentul intern se întocmește de către Angajator cu consultarea reprezentanților sindicali, așa cum sunt definiți la Art 6 (1) d), conform prevederilor Codului Muncii.

(2)Orice modificare ce intervine în conținutul Regulamentului Intern este supusă procedurilor de informare prevăzute la art. 243 din Codul Muncii.

Cap 6 - Prevederi specifice sectorului

Art.38. Casa Socială a Constructorilor

(1)Angajatorii din sectorul „Construcții Civile și Industriale" pot adera în mod benevol la Casa Socială a Constructorilor, organism paritar de protecție socială. în condițiile stabilite în Legea 215/1997.

(2)Angajatorii au libertatea de a decide dobândirea calității de membru al Casei Sociale a Constructorilor, să formalizeze demersul de aderare, respectiv poate decide să devină membru în organizațiile representative la nivel patronal și/ sau sindical. La momentul încheirii prezentului Contract partenerul social la nivel patronal este Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC) iar la nivel sindical Federația Generală a Sindicatelor Familia (FGS Familia), în apărarea intereselor angajatorului și angajaților.

(3)Pe perioada de întrerupere a lucrului din cauza condițiilor climatice nefavorabile sau pe perioada stării de urgență decretate și a stării de alertă instituite la nivel național, acolo unde nu pot fi luate măsuri de continuare a activității, angajații din firmele care au aderat la Casa Socială a Constructorilor beneficiază de o indemnizației de protecție socială reprezentând o suma impozabilă, al carei cuantum lunar este egal cu 75% din media pe ultimele 3 luni a salariului de bază brut.

(4)Salariații din unitățile membre ale Casei Sociale ale Constructorilor vor putea beneficia de formare profesională gratuită.

Art.39. Ziua Națională a Constructorului

(1)Cu ocazia zilei de 14 septembrie - Ziua Națională a Constructorului, angajatorii vor putea organiza acțiuni dedicate sărbătoririi zilei, inclusiv acordarea de diverse stimulente angajaților.

Art.40. Condiții de muncă în perioadele cu temperaturi extreme

(2)În condiții de temperaturi extreme, așa cum sunt definite în Legea 436/2001 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă, respectiv temperaturi ce depășesc +37° C corelate cu condiții de umiditate mare sau scad sub -20° C corelate cu condiții de vânt intens, angajatorul va asigura măsuri de ameliorare a condițiilor de muncă, cum ar fi:

- reducerea intensității și ritmului activităților fizice;

- alternarea efortului dinamic cu cel static și alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenți de aer.

- asigurarea de apă potabilă, minimi 2 litri/persoană/zi;

(3)În cazul în care perioada de temperaturi extreme depășește 2 zile consecutive Angajatorul poate decide, de comun acord cu reprezentanții sindicatelor sau cu reprezentanții aleși ai salariaților:

- reducerea duratei de lucru în zilele afectate de temperaturi și recuperarea orelor în alte zile, fâră a depăși 10 ore/ zi;

- eșalonarea pe două perioade a zilei de lucru: până la ora 11,00 și după ora 17,00.

Art.41. Majorări salariale

(1)Angajatorii vor urmări ca salariul minim la nivelul unității să respecte prevederile Legii 283/2024 privind modificarea și completarea unor acte normative, pentru stabilirea salariilor minime adecvate, în speță să asigure un nivel de trai decent și să urmărească îmbunătățirea condițiilor de trai și de muncă.

Cap 7 Dialogul social

Art. 42.

(1)Părțile semnatare se obligă să dezvolte o relație de parteneriat, să elaboreze și să promoveze proiecte comune în sprijinul angajaților/ organizației sindicale și în sprijinul angajatorilor/ părții patronale.

(2)Părțile se obligă ca în perioada de aplicabilitate a prezentului „Contract” să se informeze și să se consulte reciproc în toate cazurile în care se inițiază acte normative sau modificări ale celor existente, care vizează realțiile de muncă și alte prevederi cuprinse în „Contract și se obligă să nu promoveze/ susțină proiecte a căror adoptare ar afecta drepturile și interesele angajaților și angajatorului.

Cap 8 Dispoziții finale

Art.43.

(1)Executarea „Contractului” este obligatorie pentru Părți.

(2)„Contractul” se aplică de la data de 1 a lunii următoare înregistrării sale la ministerul responsabil cu dialogul social.

(3)Face parte integrantă din prezentul ”Contract” lista companiilor cărora li se aplică acest contract sectorial.

(4)Părțile vor începe negocierea colectivă cu cel puțin 60 de zile calendaristice înaintea expirării perioadei de aplicabilitate a „Contractului”.

(5)Litigiile în legătură cu executarea, modificarea și încetarea „Contractului” se solționează de către instanțele judecătorești componente.

- Prezentul Contract Colectiv de Muncă la nivelul sectorului de negociere colectivă „Construcții Civile și Industriale” a fost semnat astăzi, 16.04.2025, în 3 exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte semnatară și un exemplar pentru Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

PĂRȚILE SEMNATARE

Reprezentanții angajatorilor FPSC

Cristian Romeo Erbașu

Președinte FPSC

Adriana Iftime

Director general FPSC

Irina Forgo

Director FPSC

Reprezentanții sindicatelor FGS “Familia”

Gheorghe Bălăceanu

Președinte FGS “Familia”

Ramona Mercedes Veleanu

Vicepreședinte FGS “Familia”

Ilie Bîrâ

Secretar Federal Construcții FGS “Familia”

Anex 1 

LISTĂ FIRME CARE APLICĂ CCM NEGOCIAT LA NIVEL DE SECTOR DE NEGOCIERE COLECTIVĂ 25 - CONSTRUCȚII CIVILE Șl INDUSTRIALE - Membre în patronatele FPSC

Nr crt

Județ

DENUMIRE COMPANIE

Cod CAEN

Patronat

1

B

A.F. CONSULTING SRL

4120

PSC

2

Ab

ACTIVO CONSTRUCT VEST SRL

4211

PDR

3

B

ACVATOT SRL

4221

PSC

4

Gj

ADELDUMKARPA SOLUTIONS SRL

4120

PSC

5

B

ADRIAN CONSTRUCT SRL

4120

PSC

6

Bt

ADVAN CONSTRUCTII SRL

4120

PSC

7

B

AEDILLIA CONSTRUCT 90 SRL

4211

PSC

8

Is

AG SAN INVEST SRL

4120

PSC

9

Sv

AGACON SRL

4120

PSC

10

Cj

AGCON PROFESIONAL SRL

4120

PSC

11

Cj

AGROSIMONIKA SRL

4120

PSC

12

VI

ALEXCONSTRUCT SRL

4211

PSC

13

B

ALFA CONSTRUCT COMPANY SRL

4120

PSC

14

Gl

ALTSTIL CONSTRUCT SRL

4399

PSC

15

B

ANTREPRIZA CONSTRUCTII MONTAJ NR.4 BUCURESTI SA

4120

PSC

16

B

ANTREPRIZA DE CONSTRUCTII DRUMURI SI AUTOSTRAZI SRL

4211

PSC

17

B

APOLODOR COM IMPEX SRL

4311

PSC

18

Cj

AQUA SERV SRL

4221

PSC

19

B

ARCOM GLASS SRL

4332

PPTT

20

B

ARSAL YAPI CONSTRUCT SRL

4211

PSC

21

If

ART CONSTRUCT ACM SRL

4120

PSC

22

Tm

ART HISTORY CONSTRUCT SRL

4120

PSC

23

Is

ARTCON WAY SRL

4221

PDR

24

Sv

ART-EGO SRL

4120

PSC

25

IF

ASTRA BUCURESTI & CO PROD SRL

4322

PSC

26

B

ATHENAEUM CONSTRUCT SRL

4120

PSC

27

Is

ATLAS CRD SRL

4120

PSC

28

Ct

AUTOPRIMA SERV SRL

4211

PSC

29

Sv

AUTOTEHNOROM SRL

4211

PDR

30

If

AVITECH CO. SRL

4321

PSC

31

If

AXA TRANS CONSTRUCT SRL

4120

PSC

32

B

BAC SYSTEM CONSULT&CONSTRUCT SRL

4399

PSC

33

Sb

BALOR-CONS SRL

4120

PSC

34

Sb

BALTUR SIB SRL

4322

PSC

35

B

BANNTECH A.G. SRL

4120

PSC

36

Gl

BAVIMIN SRL

4120

PSC

37

Ar

BAZAR SHOP CONSTRUCT S.R.L

4211

PDR

38

Bz

BEDAMIRO HOLDING PARCARI CONSTRUCT S.A.

4120

PSC

39

CI

BETA BUILDING SOLUTION SRL

4321

PSC

40

Bt

BIG CONF SRL

4211

PDR

41

If

BINDER SRL

4399

PSC

42

B

BLEJKAN CONSTRUCT S.R.L.

4221

PSC

43

B

BLOCLIT CONSTRUCT S.R.L.

4120

PSC

44

B

BOG 'ART SRL

4120

PSC

45

B

BRACO ENGINEERING CONSTRUCTION S.R.L.

4291

PSC

46

B

BRACO ENGINEERING SRL

4291

PSC

47

B

BTDCONSTRUCT & AMBIENT SRL

4120

PSC

48

Mm

BYG SPEDITION BUILDING SRL

4120

PSC

49

B

CARDINAL CLASS CONCEPT SRL

4391

PSC

50

Ag

CASA DAVID CENTER SRL

4120

PSC

51

Is

CASA DESIGN SRL

4322

PSC

52

Ms

CAT ENGINEERING SRL

4312

PSC

53

B

CENTINIUM CONSTRUCTION SRL

4120

PSC

54

Gl

CITADINA 98 SA

4211

PSC

55

Db

CLASS PARK RESIDENCE SRL

4120

PSC

56

B

COLBAX SRL

4120

PSC

57

Ph

COLEN IMPEX SRL

4120

PSC

58

VI

COMINCO OLTENIA SA

4120

PSC

59

Cj

COMPACT S GRUP SRL

4120

PSC

60

Gl

COMTIEM SRL

4120

PSC

61

Sb

CON CASA SRL

4120

PSC

62

Is

CON TED COMPANY SRL

4211

PDR

63

Bc

C-ON TRUST ENGINEERING SRL

4120

PDR

64

Sb

CON-A MEP SRL

4321

PSC

65

Sb

CON-A OPERATIONS SRL

4120

PSC

66

Sb

CON-A SRL

4120

PSC

67

Ag

CONARG AG SRL

4120

PSC

68

Bz

CONCAS SA

4120

PSC

69

B

CONCELEX SRL

4120

PSC

70

Br

CONCIVIA SA

4120

PSC

71

Is

CONEST SA

4120

PSC

72

B

CONIMPEX COMPANY SRL

4120

PSC

73

Sb

CONLAN SRL

4120

PSC

74

Is

CONPLAST RO SRL

4120

PSC

75

B

CONRAD CONSINSTAL SRL

4120

PSC

76

TI

CONSTRIAL COMPACT SRL

4120

PSC

77

Is

CONSTRUCT & DRUM SRL

4211

PDR

78

Ms

CONSTRUCT MAPCOM SRL

4120

PSC

79

Cv

CONSTRUCTII CONICO SRL

4120

PSC

80

B

CONSTRUCTII ERBASU SA

4120

PSC

81

Sb

CONSTRUCTUS SRL

4120

PSC

82

Ph

CONTI SA

4120

PSC

83

Ms

CONTRANSCOM CONSTRUCTII BENTA SRL

4120

PSC

84

B

COPRAAG ANTREPRENEUR SRL

4100

PSC

85

TI

CORAL SRL

4120

PSC

86

B

CRIA GENERAL CONSTRUCT SRL

4120

PSC

87

Cj

CRIDOV SRL

4211

PSC

88

Gl

CRIOMEC SA

4322

PSC

89

Is

CRIS-CRISCO SRL

4120

PSC

90

B

CRISTALIN PROJECT MANAGEMENT SRL

4222

PSC

91

If

D.G. CONSTRUCT - INSTAL GRUP SRL

4120

PSC

92

Bn

DACIA ASPHALT SRL

4211

PSC

93

B

DAMI PROCONS INTERNATIONAL SRL

4120

PSC

94

Sb

DAN-CON SRL

4120

PSC

95

Nt

DANLIN XXL SRL

4211

PDR

96

If

DANUBE TOTAL GRUP SRL

4211

PSC

97

Cj

DAS ENGINEERING GRUP SRL

4322

PSC

98

Is

DAS SRL

4322

PSC

99

Cj

DECONSTRUCT AG SRL

4120

PSC

100

Gl

DECOVEX PLUS SRL

4120

PSC

101

Sb

DEKA STRUCTURI SRL

4120

PSC

102

B

DELTA ANTREPRIZA DE CONSTRUCTII SI MONTAJ 93 SRL

4211

PSC

103

B

DELTA STUDIO SRL

4778

PSC

104

Bh

DEME MACARALE SRL

4399

PSC

105

Ms

DEMICONS SRL

4120

PSC

106

Ot

DENILUX MASTER CONSTRUCT SRL

4120

PSC

107

If

DG CONSTRUCT-INSTAL SRL

4120

PSC

108

Bn

DIMEX 2000 COMPANY SRL

4211

PDR

109

B

DIRECT CONSTRUCT SRL

4334

PSC

110

Gl

DOCEROM SISTEM SRL

4321

PSC

111

Dj

DOMARCONS SRL

4211

PSC

112

B

DRUM CONCEPT SRL

4211

PSC

113

Sj

DRUM CONSTRUCT SRL

4211

PDR

114

Sj

DRUM CONSTRUCT SRL

4211

PSC

115

Ab

DRUMURI Șl PODUR LOCALE ALBA SA

4211

PDR

116

Tm

DRUMURI SI PODURI BANAT SRL

4211

PDR

117

Mm

DRUMURI Șl PODURI MARAMUREȘ SA

4211

PDR

118

CI

DRUMURI Șl PODURI SA - CĂLĂRAȘI

4211

PDR

119

Sb

DRUMURI Șl PODURI SA - SIBIU

4211

PDR

120

Hd

DRUPO SRL

4211

PDR

121

Bh

DUMEXIM SRL

4120

PSC

122

Db

DUNIAG EXCAVATII SRL

4312

PSC

123

Cj

ECO GARDEN CONSTRUCT SRL

4312

PSC

124

Mm

EDIL DANCI PROIECT SRL

4399

PSC

125

Ph

EDILCONST SA

4120

PSC

126

B

EDIT WORK CONSTRUCT SRL

4120

PSC

127

Ph

EGEA INVEST SRL

4120

PSC

128

Is

EKY-SAM SRL

4211

PDR

129

B

EL - MONT SRL

4321

PSC

130

Dj

ELDICLAU SRL

4120

PSC

131

Tm

ELECTRIC M.D. INSTAL SRL

4321

PSC

132

BT

ELECTROCONSTRUCTIA ELCO SA

4222

PSC

133

Cj

ELECTROGRUP SA

4321

PSC

134

B

ELECTROMONTAJ SA

4222

PSC

135

B

ELEKTRA INVEST SRL

4321

PSC

136

Vs

ELITCONSTRUCT SRL

4120

PSC

137

Dj

ELPREST SRL

4321

PSC

138

Is

ELROM INSTALATII ELECTRICE SRL

4321

PSC

139

Bt

ELSACO ELECTRONIC SRL

4221

PSC

140

Nt

EMPYRUS MISONI SRL

4221

PSC

141

Mh

ENERGO DROBETA SA

4120

PSC

142

Is

ENVIRO CONSTRUCT SRL

4211

PDR

143

B

ERBASU EDIL CONSTRUCT SA

4221

PSC

144

B

ERBASU INDUSTRIAL CONSTRUCT SRL

4311

PSC

145

B

ERBASU TOTAL CONSTRUCT SA

4221

PSC

146

Dj

ERPIA SA

4211

PSC

147

B

EUROVIA-CONSTRUCT INTERNATIONAL SA

4211

PSC

148

Sv

EVESICRAN COM SRL

4333

PSC

149

If

EXE GREEN ENGINEERING SRL

4321

PSC

150

If

EXE GREEN HOLDING SRL

4321

PSC

151

Bn

FAR FOUNDATION SRL

4100

PDR

152

B

FASTER DINAMIC CONSTRUCT SRL

4120

PSC

153

B

FCC CONSTRUCCION SA (sucursală)

4211

PSC

154

Tm

FLEXIK AUTOMATION SRL

4322

PSC

155

Sv

FLORCONSTRUCT SRL

4211

PDR

156

Ct

FLUID DEVELOPMENT SRL

4221

PSC

157

B

FRIGOTEHNICA SA

4322

PSC

158

B

G.I.S. SYSTEM SECURITY SRL

4321

PSC

159

Bt

GAFCO CONSTRUCT SRL

4120

PSC

160

Cj

GARDEN POINT SRL

4776

PSC

161

B

GENERAL MANAGEMENT CONSTRUCTION GROUP SRL

4120

PSC

162

Is

GENERAL TEHNIC SRL

4321

PSC

163

Ph

GHEMARK INTER CONSTRUCT SRL

4120

PSC

164

Tm

GLCS CONSTRUCT SRL

4120

PSC

165

Gl

GLEMSY ART SRL

4120

PSC

166

Cj

GREEN BAU CONSTRUCT SRL

4120

PSC

167

Is

GRUP CONSTRUCTII EST SA

4120

PSC

168

B

HELINICK SRL

4321

PSC

169

B

HEMINGWAY SERVICES SRL

4334

PSC

170

B

HEPTAOCEAN SRL

4120

PSC

171

B

HIDRO SALT-B-92 SRL

4391

PSC

172

B

HOSPITAL TECHNICAL SOLUTIONS SRL

4329

PSC

173

If

HYDRO DISTRIBUTION SRL

4120

PSC

174

B

IAMSAT MUNTENIA SA

4321

PSC

175

B

IMOBILIARE SOLUTIONS GROUP SRL

4120

PSC

176

VI

IMPECABIL SRL

4120

PSC

177

B

IMSAT SA

4321

PSC

178

If

INOVECO SRL

4221

PSC

179

Gl

ITALPAV SRL

4333

PSC

180

Is

ITELS-GE SRL

4329

PSC

181

Gj

ÎNTREPRINDEREA DRUMURI ȘI PODURI GORJ SA

4211

PDR

182

Bv

KASPER DEVELOPMENT KDC SRL

4120

PSC

183

Cj

KESZ CONSTRUCTII ROMANIA SRL

4120

PSC

184

Ag

KRANZ EUROCENTER SRL

4120

PSC

185

Gl

L.T.S. SRL

4672

PSC

186

Br

LARAPEU CONSTRUCT SRL

4120

PSC

187

Gl

LEMACONS SRL

4211

PSC

188

Sb

LLD SEERVICES SRL

4120

PSC

189

Dj

LUCÂRI DE DRUMURI Șl PODURI DOLJ

4211

PDR

190

Vs

LUCĂRI DRUMURI SI PODURI SA - VASLUI

4211

PDR

191

II

LUCKY REINVENTED SRL

4120

PSC

192

B

M&M COMPANY CONSTRUCT SRL

4120

PSC

193

Sb

M.G.M. CONSTRUCTII GENERALE SRL

4221

PSC

194

Bn

MJ.S. GRUP SRL

4120

PDR

195

Cj

MARC EDIL THERMO SRL

4120

PSC

196

B

MARIPOSA MONTAJ SRL

4120

PSC

197

B

MASTERCLASS AG SRL

4120

PSC

198

Cj

MATEI CONSTRUCT CONSTRUCTII SPECIALE SRL

4120

PSC

199

Bv

MAURER IMOBILIARE SRL

4120

PSC

200

Tm

MAXAGRO CENTER SRL

4211

PDR

201

Cj

MBS GROUP SRL

4120

PSC

202

Is

MECON SRL

4941

PDR

203

Cj

MED INSTALATII SRL

4321

PSC

204

Cj

MEGAMIX COMIMPEX SRL

4322

PSC

205

B

METTY ENGINEERS SRL

4120

PSC

206

B

MGP FINITURE SRL

4120

PSC

207

Is

MIC DAS SRL

4322

PSC

208

Ms

MIF SA

4291

PSC

209

Bv

MODIMOROM CONS SRL

4333

PSC

210

B

MOVI CONSTRUCT SRL

4120

PSC

211

Gl

MOVILAND MET SRL

4120

PSC

212

B

NEMAR EDIL-CONSTRUCT SRL

4120

PSC

213

Ph

NESS PROIECT EUROPE SRL

4120

PSC

214

Dj

NIBACO SRL

4321

PSC

215

Bn

NIC-MOLDFINEX SRL

4120

PSC

216

Cj

NICOL ROM SRL

4312

PSC

217

Gl

OBERCONS COMP SRL

4399

PSC

218

VI

OK SRL

4120

PSC

219

Ot

OLT DRUM SA

4211

PDR

220

Ct

ORCHID SRL

4399

PSC

221

B

OVI ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL

4120

PSC

222

If

OVI CONSTRUCTION&REAL ESTATE SRL

4120

PSC

223

IL

OYL COMPANY HOLDING AG SRL

4211

PSC

224

Ar

P.A.B. ROMANIA SRL

4120

PSC

225

Cj

PARAPET RUTIER SRL

4211

PSC

226

B

PAS INSTAL SRL

4322

PSC

227

Sj

PAULO-GEPA CONSTRUCT SRL

4120

PSC

228

B

PEDRO COMPANY CONSTRUCTEXIM SRL

4120

PSC

229

Gl

PELAS COMPANY SRL

4333

PSC

230

B

PETCU CONSTRUCT SRL

4120

PSC

231

B

PETROCONSTRUCT GROUP SRL

4211

PSC

232

B

PLASTROM CONSTRUCT INVEST SRL

4120

PSC

233

B

PLUS CONFORT SRL

4120

PSC

234

B

PORR CONSTRUCT SRL

4120

PSC

235

Ph

PRAGOSA ROMÂNIA SRL

4211

PDR

236

Is

PRIMA CONSTRUCT SRL

4120

PSC

237

B

PRO ELTE CONSTRUCTION SRL

4222

PSC

238

Sb

PRO HART GROUP SRL

4322

PSC

239

Tm

PROCONSTRUCTIM M.l. SRL

4120

PSC

240

Tm

PROFAL INDUSTRY SRL

4333

PSC

241

B

PROFI ELEMENTS SRL

4120

PSC

242

Tm

PROIECTIM CONSTRUCT SRL

4120

PSC

243

Hd

PROSERV SA

4120

PSC

244

Bz

PROTEHNIC INSTAL HVAC SRL

4322

PSC

245

Gl

PROTOTAL SRL

4941

PSC

246

Is

RC BETON BAU SRL

4120

PSC

247

Dj

RECON SA

4120

PSC

248

B

RECON SI DOJE SRL

4399

PSC

249

B

RECON-EX SRL

4299

PSC

250

VI

REGIA AUTONOMĂ JUDEȚEANĂ DRUMURI ȘI PODURI - RM VÂLCEA

4211

PDR

251

B

REIMAR CONSTRUCT SRL

4211

PSC

252

Sb

ROBCONSTRUCT SRL

4120

PSC

253

B

ROMCO SYSTEM SRL

4120

PSC

254

Tm

RONALD CONSTRUCT COMPANY SRL

4120

PSC

255

B

ROTARY CONSTRUCTII MENTENANTA SA

4120

PSC

256

B

ROTARY CONSTRUCTII SRL

4120

PSC

257

Mh

ROUTE CENTER CONSTRUCT SRL

4211

PDR

258

Sb

RSBAURO SRL

4120

PSC

259

Bc

SA & PE CONSTRUCT SRL

4211

PSC

260

B

SAM PROIECT GRUP SRL

4322

PSC

261

B

SBR SOLETANCHE BACHY FUNDATII SRL

4399

PSC

262

Bv

SCORILLO INTERCOM SRL

4120

PSC

263

Ph

SCUT CONSTRUCT SRL

4120

PSC

264

Ag

SERCOP ADN SRL

4120

PSC

265

Cj

SERGIUINSTAL CONSULTING SRL

4322

PSC

266

Sb

SERODAC SAF SRL

4312

PSC

267

Gl

SERVLAND SRL

4120

PSC

268

Cj

SFDRUM CONSTRUCT SRL

4211

PSC

269

B

SICOR SRL

4322

PSC

270

Sb

SIFEE ACTION SRL

4322

PSC

271

Ct

SISTEME DE VENTILATIE HVAC SRL

4322

PSC

272

B

SMB STEEL PROJECT PARTNERSHIP SRL

4120

PSC

273

Cj

SOCIETATEA DE CONSTRUCTII NAPOCA SA

4120

PSC

274

Ms

SOCOT SA

4291

PSC

275

B

SOF GENERAL CONSTRUCT SRL

4120

PSC

276

B

SOLARON CONSTRUCT SRL

4399

PSC

277

Sb

SOLID CONSTRUCT SRL

4120

PSC

278

Gl

SOWIENS SRL

4120

PSC

279

Bc

SPEDITION UMB SRL

4211

PSC

280

Ph

SPOTING SA

4321

PSC

281

Bc

SSAB-AG SA

4120

PSC

282

Ph

STIZO INDUSTRIAL SERVICES SRL

4329

PSC

283

B

STRABAG SRL

4120

PSC

284

Dj

STRADE BAUUNTERNEHMUNG SRL

4211

PDR

285

Sv

SUCT SA

4299

PDR

286

B

SWIETELSKY CONSTRUCT SRL

4100

PSC

287

B

T & V INSTAL SRL

4339

PSC

288

B

TABIQUE CONSTRUCT SRL

4120

PSC

289

Cj

TAK TRADING SRL

4322

PSC

290

Gl

TANCRAD SRL

4211

PSC

291

B

TEHMOPROD CCIA SRL

4120

PSC

292

Ar

TEHNODOMUS SRL

4120

PSC

293

B

TEHNOLOGICA RADION SRL

4211

PSC

294

Bc

TEHNOSTRADE SRL

4211

PSC

295

B

TERANO CONSTRUCT SRL

4120

PSC

296

Br

TERMHIDRO SRL

4322

PSC

297

Hr

TERMOLANG SRL

4120

PSC

298

Sb

TERRA BUILDING SRL

4211

PSC

299

IF

TERRA GAZ CONSTRUCT SRL

4120

PSC

300

Ph

TERRA STRADE TOTAL CONSTRUCT SRL

4211

PSC

301

B

TESARO KIT CONSTRUCT SRL

4120

PSC

302

B

THOR UNDERGROUND CONSTRUCT SRL

4120

PSC

303

B

TIAB SA

4321

PSC

304

Cj

TIV BAY CONSTRUCT SRL

4312

PSC

305

Ab

TOBIMAR CONSTRUCT SRL

4120

PSC

306

Di

TOTAL BAU PARTNER SRL

4211

PSC

307

Sb

TOTAL NSA AG CONSTRUCT SRL

4120

PSC

308

Ar

TRANS CONSTRUCT IMPORT EXPORT SRL

4120

PSC

309

Cj

TRANSYLVANIA SMART SECURITY SRL

4321

PSC

310

Cj

TRAUST SRL

4120

PSC

311

Is

TSG CONSTRUCT SRL

4120

PSC

312

B

UBITECH CONSTRUCTII SRL

4120

PSC

313

B

UNION GENERAL CONSTRUCT SA

4211

PSC

314

B

UNIVERSAL CONSTRUCT DESIGN SRL

4399

PSC

315

B

VALCON ROOFS SRL

4120

PSC

316

B

VANERO SRL

4120

PSC

317

Gl

VARIA PREST SRL

4399

PSC

318

B

VENT CONSULTING TEAM SRL

4322

PSC

319

B

VERTA TEL SRL

4321

PSC

320

Vs

VIACONS RUTIER SRL

4211

PDR

321

Ph

VIALIS ENGINEERING SA

4120

PSC

322

B

VIAROM CONSTRUCT SRL

4211

PSC

323

B

VILA GENERAL CONSTRUCT SA

4120

PSC

324

Cj

WINCON SRL

4120

PSC

325

Cj

WIZLAND SOLUTIONS SRL

4211

PSC

326

Gj

YDAIL CONSTRUCT SRL

4211

PDR

327

Mh

ZEBLEX SRL

4120

PSC

328

B

ZEUROS NET SRL

4222

PSC

329

Hd

ZONA D SRL

4211

PSC